Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri, la Brăila, că nu există motiv de îngrijorare pe tema salarială, pentru că nu vor fi probleme cu salariile cadrelor didactice până la sfârşitul anului.

‘În urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu direcţia noastră de buget-finanţe, deja s-au corectat în multe judeţe, unde banii nu ajungeau până la sfârşitul anului. Dacă mai apar situaţii, se rezolvă punctual, nu trebuie să avem această îngrijorare. Vă pot spune că nu vor fi probleme cu salariile cadrelor didactice până la sfârşitul anului. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne uităm cu foarte mare atenţie la modul în care normăm şi în care organizăm efectivele claselor noastre’, a declarat Andronescu.

Ministrul Andronescu a mai spus că, personal, şi-ar fi dorit ca salarizarea profesorilor să se facă pe criterii de performanţă.

‘Există şi un proiect pe care, din păcate, nu l-a băgat nimeni în seamă. Poate îl reactualizăm şi încercăm să dăm Cezarului ce este al Cezarului, adică să recompensăm în mai mare măsură pe cei care dau performanţă’, a adăugat ministrul. AGERPRES