• It is almost a miracle that modern teaching methods have not yet entirely strangled the holy curiousity of inquiry; for what this delicate little plant needs more than anything, besides stimulation, is freedom.” Albert Einstein(1879-1955)
  • De-a lungul vremii, în toate domeniile ştiinţifice se schimbă teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, de aceea evoluţia cunoaşterii umane influenţează dezvoltarea generală a societăţii umane. Pentru a obţine evoluţie şi eficienţă în viaţa sa, omul trebuie să se adapteze continuu la aceste schimbări ale cunoaşterii. În domeniul educaţiei, şi în special al învăţării şi al perfecţionării, apariţia de noi tehnologii ale informaţiei şi ale comunicaţiei (TIC), îmbunătăţirea teoriilor pedagogice şi psihologice, obligă pe elevi, studenţi, profesori, părinţi, şi pe specialişti, să se adapteze la aceste schimbări. Ce fac elevii şi studenţii? Ce fac profesorii şi părinţii?  Ce fac specialiştii? Ce fac guvernele ţărilor?” Marin Vlada, coord. Proiectul ROINFO “Romanian Informatics”

S-au finalizat concluziile în cadrul proiectului ROINFO “Romanian Informatics” ca urmare a publicării celor 4 volume (2019, 2020) din “Istoria informaticii romanești. Apariție, dezvoltare și impact” (editor coord. Marin Vlada), ce au fost incluse în biblioteca CRIFST – Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, Academia Română: https://www.crifst.ro/biblioteca/autori/marin-vlada. Aceste concluzii se găsesc pe site-ul dedicat sintezei proiectului ROINFO: https://sites.google.com/view/roinfo/roinfo, in english http://c3.icvl.eu/2020/roinfo-conclusions.

ARGUMENTE

  • Înțelepciunea trecutului, înțelepciunea prezentului și înțelepciunea viitorului– Dezvoltarea IT/Computing/Informaticii în România
  • Istoria adevărată și relevantă este cea descrisă de cei care au trăit-o!

 

Despre momente și oameni cărora le datorăm astăzi nivelul informaticii românești (de Radu Jugureanu, Dorina Jugureanu)

 

Am avut șansa de a fi 35 de ani în preajma unor oameni fabuloși, care au construit ceva pentru România, lucrând continuu la modernizarea școlii românești și să fim acceptați de ei, fie ca promotori de proiecte de informatizare, fie ca parteneri în varii proiecte. Informatizarea școlii românești, crearea unei mase critice de profesori și profesoare cu știință de carte, nu a venit prin voia stelelor, ci prin ideile și munca neobosită a unor oameni care și-au dedicat întreaga carieră unui țel: România educată. Suntem ferm convinși că succesul Industriei IT din România se datorează dascălilor români din învățământul preuniversitar care au știut să se aplece, cu dăruire, formării viitorilor experți din informatica românească și mediului universitar, ca să întrețină flacăra aprinsă în anii de gimnaziu sau de liceu.

Am construit cu toții o industrie, poate singura, care se află într-un top mondial. România are toate calitățile pentru a deveni una dintre țările puternic informatizate ale lumii. Avem tradiție în acest sens și avem competențele necesare și suficiente pentru a face saltul direct către Societatea Informațională, „arzând” etapele parcurse de alte țări. Aceasta este șansa strategică a României și această șansă trebuie pregătită și pusă în valoare de către școala românească, prin:

  • continuarea și accelerarea informatizării;
  • revigorarea culturii pedagogice în interiorul școlii;
  • restaurarea statutului profesional și social al cadrelor didactice.

 

România a avut același parcurs evolutiv, în ceea ce privește informatizarea sistemului educațional, ca toate țările civilizate. Desigur, cu viteze mai mari sau mai mici, cu beneficii în dimensiunea bunăstării sociale mai palide sau mai pregnante, România s-a regăsit în clubul țărilor ce au avut investiții private sau publice pentru eEducație. Primele calculatoare în școli (aproximativ 30.000) au apărut în jurul anului 1985 prin apariția modelelor HC85, aMIC, PRAE, CIP fabricate în România. Au însemnat apropierea de programare (BASIC sau PASCAL), informatică și digital a unui număr foarte mare de elevi și profesori, însemnând de fapt ieșirea informaticii din mediul închis al liceelor de specialitate (6 la număr în acea vreme) înspre învățământul de masă.

Anii ’90, prin finanțări ale Băncii Mondiale sau ale Fundației Soros, au generat proiecte coerente de informatizare (aproximativ 400 de școli românești au beneficiat de laboratoare dedicate și de formare a cadrelor didactice). INTERNET-ul apare în sistemul educațional românesc spre sfârșitul anului 1994 (prima școală care a avut acces la INTERNET, înainte de apariția .ro a fost Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București care a impulsionat prin profesorii săi apariția INTERNETULUI în România). De apreciat că, în cadrul școlii românești s-a reușit destul de repede să se facă diferențierea dintre mediu informativ (INTERNET) și mediu educativ (ȘCOALA), profesorii români având capacitatea (cu câteva sincope) de a diferenția corect atributele pozitive ale accesului la informație, de cele negative.

Istoria informatizării și contextul actual

 

Perioada actuală reprezintă formarea unei comunități digitale, prin toată achiziția cognitivă de până acum și urmând exemplele unor „campioni” ai utilizării calculatorului ca mijloc complementar pentru educație și formare. Drumul până la acel moment în care vom spune că este eLearning unde „e” vine de la „enhanced” va fi însă lung și cel mai probabil, acel moment nu va semăna cu ce ne imaginăm noi acum.

Adevărul este că, dinamica tehnologică pune o oarecare presiune semnificativă pe actul educațional și implicit, pe piața muncii și pe pârghiile de dezvoltare economică, socială, culturală și științifică, astfel încât este potrivit să spunem că noi, cadrele didactice trebuie să ne pregătim elevele și elevii:

  • Să lucreze în locuri de muncă ce astăzi nu există,
  • Să folosească tehnologii ce nu au fost încă inventate,
  • Să rezolve probleme ce astăzi nu sunt vizibile.

Este o muncă de formare în primul rând a gândirii critice, o muncă ce transcede clasicul „informatică” sau „IT” sau „IT&C”, asta și pentru că informatica, așa cum o știm astăzi va suferi mari modificări în viitor, un viitor în care limbajul natural va fi uzual în programare. Prin urmare, noi credem că mai mult decât programarea, ar trebui să FOLOSEASCĂ tehnologia, să știe să COMUNICE coerent, să ÎNȚELEAGĂ impactul media asupra vieții lor, să trăiască liber într-o ERĂ A INFORMAȚIILOR, interacționând într-o economie GLOBALĂ, să fie un CETĂȚEAN AL LUMII capabil să susțin o ECONOMIE COMPETITIVĂ.

Perioada de pionierat 1985-1990

În acel an (1985) existau în România doar 6 Licee în care se preda informatică, înființate ca „Liceul pentru Prelucrarea Automată a Datelor” printr-o hotărâre din anul 1969. În urma acestei hotărâri politice, în anul 1971 au fost înființate cinci Licee de Prelucrare Automată a Datelor, denumiri schimbate ulterior în:

  1. Liceul de Informatică „ Petru Groza” din București (în anul 1973), ulterior Liceul de Matematică-Fizică, Nr. 1, astăzi Colegiul Național „Tudor Vianu”;
  2. Liceul pentru Informatică din Cluj, astăzi Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”;
  3. Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași;
  4. Liceul de Informatică din Brașov, astăzi Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”;
  5. Liceul de Informatică din Timișoara, astăzi Liceul „Grigore Moisil”.

Al șaselea liceu de informatică se va înființa la Petroșani, în anul 1977 sub denumirea de Liceul de Informatică, astăzi Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva”. În mediul preuniversitar acestea erau singurele școli unde se putea preda și învăța informatică în acei ani. S-a creat atunci un nucleu de oameni (profesori, cercetători, ingineri) care a început o activitate aproape subversivă de informatizare într-o mai largă masă de populație școlară.

Prof. Emerit Gheorghe Rizescu și Prof. Marin Crăciun (director) de la Liceul „Dimitrie Cantemir” din București au creat primul Laborator într-un liceu teoretic (Liceul „Cantemir” a devenit ulterior Liceu industrial, acum Colegiu Național) dotat cu calculatoare aMIC și HC 85, cu „complicitatea” Prof. Constantin Hărăbor, care lucra pe vremea aceea la Consiliul Național al Organizației Pionierilor. Ulterior, Constantin Hărăbor avea să doteze multe școli și licee cu peste 30.000 de calculatoare HC 85.

Un sprijin formidabil pentru acele începuturi a venit de la Prof. Univ. Dr. Adrian Petrescu (creator al primului HC85), Prof. Univ. Dr. Nicolae Țăpuș, Prof. Univ. Dr. Moisa Trandafir (toți de la Poitehnica București) și Prof. Univ. Dr. Eugen Noveanu (la vremea aceea, proscris din Institutul de Științe ale Educației pe motiv de participant la scandalul meditației transcedentale).

La București, unul dintre primii și cei mai importanți a fost Profesorul Florin Diac, inspector de matematică la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Impactul tuturor acestor demersuri, conferințe, sesiuni informale de pregătire a profesorilor a fost unul inimaginabil pentru oricine a fost în mijlocul acestor acțiuni. Au apărut tot mai mulți profesori care organizau ore suplimentare de informatică pentru elevi, iar elevii au devenit din ce în ce mai avizi de această „noutate”. Se creau software educaționale, se realizau programe în BASIC, PASCAL, sau cod mașină pe Z80 (și asta înainte de apariția cărții „Totul despre microprocesorul Z80”, scrisă de clujanul Mikloş Patrubani, la Editura Tehnică, în 1989).

Primul efect a fost înmulțirea concursurilor școlare dedicate programelor pe calculator și organizate de CC al UTC. Al doilea efect a fost organizarea de Olimpiade de Informatică pentru elevii din liceele non-informatice (cele 6). Acest lucru s-a petrecut pentru prima dată în anul 1988, la București, la Liceul de Informatică. Printre cei care au contribuit masiv la acest succes, dincolo de (deja) miile de profesori care căpătaseră gustul de a organiza Cercuri de informatică, pe timpul lor, au fost 5 (cinci) oameni extraordinari:

  1. Univ. Dr. Adrian Atanasiu,
  2. Univ. Dr. Stelian Niculescu,
  3. Florin Diac(inspector școlar de matematică la ISMB,
  4. Marinel Șerban(mulți ani coordonatorul și preparatorul echipelor de olimpici ai României, un veteran al Olimpiadelor școlare, profesor la Liceul de Informatică din Timișoara, probabil unul dintre cei mai prestigioși autori de manuale școlare de informatică) și
  5. Tudor Sorin(profesor la Liceul de Informatică din București, creatorul unui adevărat curent de carte de informatică pentru elevi și profesori, un om de o verticalitate pe care astăzi, mulți nu ar înțelege-o).

Acestora și multor altora, le datorăm acum faptul că Școala de Informatică românească este una renumită. Acțiunile de popularizare și de formare a profesorilor în domeniul informaticii au continuat parcă și mai tare. Deja, în anii 1988 și 1989 autoritățile se implică efectiv în organizarea unor Conferințe care au dat un alt suflu demersului (vă reamintesc, inițial aproape subversiv) grupului mic, restrâns, de inițiatori și promotori ai informatizării.

Diagrama Bloom-Anderson / Krathwohl pentru obiective operaționale

Proiectarea instruirii (Instructional Design)

 

Material audio vizual. Film care exemplifică un experiment virtual

 

Exemple de lecții – conținut educațional digital, multimedia interactiv

Sursa și imagini: Radu Jugureanu, Dorina Jugureanu, (cap. 10), în  M. Vlada (coord.), Istoria informaticii românești. Apariție, dezvoltare și impact, Vol. IV Computing –  dezvoltare și impact,  pag. 349-499.