O nouă provocare pentru incubatorul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad

mihut_lizica.jpgÎnfiinţarea, în 2004, a Incubatorului Tehnologic şi de Afaceri din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad (UAV) s-a dovedit a fi o iniţiativă bună care a devenit benefică atât pentru universitate cât şi pentru mediul economic arădean. Proiectele derulate prin acest organism au venit în sprijinul oamenilor de afaceri arădeni prin consultanţă, pe diferite domenii, pe care specialiştii, cadre didactice ale universităţii arădene dar şi toată ţara, au oferit-o.

“Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri al universităţii noastre are meritul de a fi un departament foarte activ, care a reuşit să se dezvolte foarte mult în ultima perioadă. Fără îndoială trebuie subliniată şi contribuţia directorului departamentului, Grigorie Sanda, care a reuşit să-l facă vizibil atât în mediul economic arădean cât şi în cel maghiar, graţie proiectelor transfrontaliere derulate” a punctat prof. univ.dr. Lizica Mihuţ, rectorul UAV.

De anul acesta, Incubatorul şi-a lărgit aria domeniilor de aplicare, prin acreditarea turismului. “UAV-IT Incubator a obţinut reacreditatea pe 5 ani de zile de la ANCS. Pe lângă cele trei domenii de creditare pe care le-a avut: tehnologia informaţiei, industrie alimentară şi agricultură s-a mai adăugat un alt domeniu de acreditare şi anume turismul care ne deschide noi posibilităţi de a veni în sprijinul agenţilor economici” a subliniat directorul Incubatorului, lect.univ.drd. Grigorie Sanda.


În prezent, UAV-IT Incubator aşteaptă rezultatele evaluărilor pentru mai multe proiecte în domeniile: consultanţă pentru firme, realizarea unui canal de ştiri transfrontaliere, realizarea unei platforme IT de comunicare, formare profesională.
UAV-IT Incubator aşteaptă firme care doresc să se incubeze şi să beneficieze de serviciile oferite, în clădirea P+3 din Comuna Vladimirescu, DN7, FN, dotată cu sală de şedinţe, sală de training, sală de conferinţă şi parcare proprie.


Pentru serviciile complete şi condiţii de incubare poate fi consultat site-ul incubatorului: www.itauav.ro.