O nouă zi cu miting şi fără cursuri în învăţământul din Botoşani

greva_profesori.jpgCadrele didactice din municipiul Botoşani s-au aflat marţi din nou în grevă, refuzând să participe la cursuri, ca urmare a neîncasării drepturilor salariale aferente lunii februarie. Activitatea didactică a fost întreruptă în 21 de unităţi de învăţământ iar elevii au fost obligaţi să stea acasă. La prânz, circa 400 de profesori au participat la un miting în faţa Prefecturii.

Aceştia aşteaptă o decizie urgentă din partea Guvernului, a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerului Finanţelor privind alocarea fondurilor necesare achitării salariilor restante.

“Nu ne-am aşteptat ca protestele noastre să dureze atât de mult, mai mult de o săptămână. Nu am crezut că astăzi nu vom avea niciun rezultat, dar, iată, am primit doar amânări, vorbe goale. Ne-am fi bucurat să ne aflăm la locurile noastre, în sălile de clasă”, a afirmat preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Maria Ţiprigan. Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, susţine că a făcut demersurile necesare pentru deblocarea situaţiei, dar că soluţia trebuie să vină din partea autorităţilor centrale.


“Am făcut toate demersurile posibile. Cele care ţin de administraţie pot fi dovedite. Am făcut şi demersuri politice. Avem clar promisiunea factorilor de decizie de la cel mai înalt nivel că va fi rezolvată această problemă”, a declarat, pentru AGERPRES, Cătălin Flutur. Cadrele didactice din municipiul Botoşani solicită plata salariilor pe februarie, care nu au fost achitate din cauza lipsei resurselor bugetare. Fondurile prevăzute pentru plata drepturilor salariale au fost epuizate după ce administraţiile locale au fost obligate, în baza unor decizii judecătoreşti, să achite salarii majorate cu 33%. AGERPRES