scoala_meserii.jpgPrima etapă de admitere la cele opt şcoli profesionale de trei ani din judeţul Caraş-Severin s-a încheiat, însă au mai rămas libere o sută de locuri. Au fost aprobate 252 de locuri, însă au fost validate, în această etapă, prin opţiuni scrise şi depunerea dosarelor la unităţile şcolare, 152 de locuri. Pentru cele o sută de locuri rămase neocupate vor mai exista două etape, în perioada 27 – 28 iulie, respectiv în perioada 1 – 2 septembrie.

Cu toate că opţiunile exprimate iniţial de către elevi depăşeau numărul locurilor disponibile, au rămas locuri libere, din cauza faptului că nu erau îndeplinite cerinţele metodologice de admitere pentru această etapă. Mai exact, unii dintre elevi aveau corigenţe, alţii aveau situaţia neîncheiată.

„În următoarele două etape, pot opta elevii absenţi la evaluarea naţională, corigenţi, neîncheiaţii şi cei cu opţiuni exprimate pentru repartizarea computerizată, care nu vor fi admişi în liceu la specializarea dorită. Iniţial, baza de date cuprindea şi opţiunile acestor candidaţi (total: 275). După prima etapă de admitere sunt validaţi, prin opţiuni scrise, 152 de elevi pentru şcoala profesională de trei ani, care au îndeplinit condiţiile metodologice şi care, deşi ar fi avut posibilitatea să aleagă repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu, au ales acest program flexibil de formare, care permite accesul mai rapid pe piaţa muncii şi oferă posibilitatea continuării studiilor liceale după absolvire, din clasa a XI-a”, a declarat prof. Ion Chiosa, inspector şcolar pentru învăţământul profesional şi tehnic.

Locuri ocupate în proporţie de 100%, după prima etapă de admitere sunt cele la şcolile unde se formează ospătari în unităţi de alimentaţie, cele la şcoli cu profil mecanic agricol şi pentru lucrător în agricultura ecologică.

În zona Caransebeş, au rămas cinci locuri libere pentru mecanici auto, şase locuri pentru tinichigiu -vopsitor auto şi trei pentru tâmplari. În zona Reşiţa, mai sunt libere patru locuri pentru comerciant-vânzător, trei locuri pentru mecanici auto, cinci pentru mecanici de mecanică fină şi 14 locuri pentru croitori îmbrăcăminte după comandă. Şi în oraşul Bocşa mai sunt locuri libere şi anume lăcătuşi – 14 locuri şi mecanici auto – 12, iar în oraşul Moldova Nouă sunt 13 locuri libere pentru mecanici auto, în timp ce în Oţelu-Roşu mai sunt nouă locuri pentru lucrători în agroturism.
Potrivit lui Ion Chiosa, învăţământul profesional cu durata de trei ani, introdus în premieră din acest an, în preuniversitar, „le oferă elevilor oportunitatea de a intra, încă din clasa a IX-a, în culisele celor mai mari afaceri din judeţ şi din ţară.”

La nivelul judeţului Caraş-Severin, vor fi organizate astfel de clase în opt unităţi de învăţământ, cu un total de 252 de locuri disponibile. Candidaţii declaraţi admişi beneficiază, pe durata celor trei ani, de pregătire profesională de bază într-un domeniu de formare profesională, pregătire profesională generală şi de specialitate, cu susţinerea operatorilor economici şi ai instituţiilor publice partenere ale unităţii de învăţământ, care îi pot sprijini pe cei mai buni dintre elevi prin burse suplimentare de practică, susţine inspectorul şcolar Ion Chiosa. AGERPRES