danubius_penitenciar1.jpgO zi în penitenciar. Un scenariu inedit, conturat în urmă cu un an de Universitatea „Danubius” din Galați și Penitenciarul Brăila, a fost pus în practică cu succes pe 25 noiembrie, zi care va rămâne întipărită în mintea celor 9 studenți din cadrul Facultății de Drept care au dorit să trăiască această experiență înainte de a ajunge să profeseze în domeniul Dreptului.

Impactul emoțional pentru acești tineri a început încă de dimineață, când au fost „ridicați” cu mascații de la Universitatea „Danubius” și transportați la Penitenciarul din Brăila. Fără telefon, fără a avea contact cu lumea exterioară, privați de libertate pentru câteva ore, studenții au experimentat lumea celor închiși, o lume cu „miros specific” în care nimeni nu își dorește să ajungă: închisoarea.

Însoțiți de către Comisarul Șef Didi Neculai Miller și de către Agentul Șef Principal Eugen Botea, studenții, după ce au trecut de filtrele în care au fost perchezitionați corporal și de vizita medicală, au participat la activitățile care fac parte din rutina monotonă a deținuților: au cântat colinde împreună cu aceștia în cadrul unei slujbe religioase, au făcut sport în sala de sport a Penitenciarului și chiar au servit masa în „detenție”.

Cel mai emoționant moment al acestei experiențe a fost cel în care studenții și cadrele didactice ale Facultății de Drept a Universității „Danubius” (Lect. univ. dr. Florentina Pușcă, Lect. univ. dr. Ana Alina Ionescu Dumitrache) au stat față în față cu persoane condamnate pentru diferite infracțiuni, în cadrul unei dezbateri despre libertate organizată de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială (Comisar- Șef Psiholog Rodica Baboi).

Privirea vinovată a unora dintre deținuți care au povestit ușurința cu care se poate trece dintr-o viață tumultoasă, cu o familie fericită, cu realizări pe plan profesional într-o viață – infern, în care nu există intimitate ci o permanentă învățare a lecției umilinței, a fost studiul de caz perfect pentru tinerii studenți care au dorit să participe la acest proiect.

Acum vor înțelege mai bine ce înseamnă tentativă la infracțiunea de omor calificat, care sunt consecințele consumului și traficului de droguri și, poate cel mai important, ce înseamnă cu adevărat fericirea și liniștea unui om. Toate aceste infracțiuni au fost descrise, de data aceasta, nu de către un profesor, nu într-un cadru academic și nici într-un tratat de practică judiciară. Descrierea faptelor de către chiar cei care le-au săvârșit este cel mai bun curs la care pot asista studenții de la Drept. Au învățat cu această ocazie că, în lumea infractorilor se poate pătrunde periculos de simplu, dintr-o neatenție, dintr-o prietenie nepotrivită, din lăcomie și din dorința de a avea mai mult, prin puțină muncă și cât se poate de repede.

Dincolo de aceste aspecte, studenții, prin trăirea acestei experiențe de câteva ore în Penitenciarul Brăila, vor avea unitatea de măsură corectă atunci când, în calitate de judecători, procurori, polițiști, avocați etc. vor propune, vor decide sau se vor lupta cu toate instrumentele juridice pentru o obține o majorare sau o micșorare a pedepsei în cauzele penale în care vor fi implicați.

danubius_penitenciar2.jpg