uvvg_deschidere_mare.jpg

Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad a deschis, luni, manifestările dedicate noului an academic 2011-2012 cu un Te Deum la Statuia marelui corifeu al Unirii, Vasile Goldiş, oficiat de Arhiepiscopul Timotei Seviciu şi un sobor de preoţi. La eveniment au participat cadre didactice universitare, delegaţii academice din străinătate, studenţi, masteranzi, doctoranzi şi părinţi, care au depus coroane şi jerbe de flori la statuia marelui patriot român Vasile Goldiş.

În continuare a fost inaugurat, complet modernizat, Clubul studenţesc “Athenaeum”, aflat pe Bulevardul Revoluţiei nr. 78, cu o suprafaţă de 1000 mp, spaţiu în care vor fi organizate concerte şi spectacole de folclor autentic, concerte de muzică rock, folk, jazz, seri dansante, discotecă, spectacole de teatru şi o cinematecă.

Festivitatea de deschidere a noul an universitar s-a desfăşurat în Campusul Universitar “Vasile Goldiş”, prilej cu care s-a inaugurat Aula Magna Universitaria, care face parte din Complexul de clădiri situate în Campusul Universitar “Vasile Goldiş”. Având o capacitate de 400 de locuri, “Aula Magna Universitaria” este dotată cu un sistem de videoconferinţă şi beneficiază de un sistem de telemedicină cu tehnologie de proiecţie holografică 3D, integrat cu soluţia de videoproiecţie şi sonorizare, realizat în colaborare cu Universitatea din Debrecen (Ungaria).

În prezidiu, alături de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Fondator al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, au luat loc ing. Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, ec. Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, ing. Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, prof. Mirela Aldescu, inspector şcolar general IŞJ Arad, care au rostit alocuţiuni de început de an universitar.

uvvg_deschiderean1.jpg

Mesajul studenţilor de anul I şi jurământul studenţesc a fost prezentat de către Iosim Nadina, studentă la Facultatea de Ştiinţe Juridice, beneficiara Bursei de merit “Vasile Goldiş”, având media 10 la examenul de bacalaureat din acest an.
Sistemul de burse studenţeşti a fost completat, în acest an, cu Bursa de merit “Doina şi Baruţu T. Arghezi”, în valoare de 1000 de euro, care a fost înmânată de către doamna Melania Doina Arghezi, celor mai performanţi studenţi ai Universităţii.

Festivitatea de deschidere a fost completată de inaugurarea spaţiilor academice de la etajul II al Campusului Universitar, puse la dispoziţie pentru activitatea didactică a studenţilor tuturor facultăţilor încă 8 săli de curs şi seminarii, dotate cu sistem de videoproiecţie şi sonorizare cu o capacitate totală de 480 locuri.

La începutul celui al XXII-lea an de istorie academică prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, a declarat: “În noul an de învăţământ, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” îşi asumă responsabilitatea publică pentru aplicarea fermă a Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011- fapt ce se va concretiza în eficacitate superioară a programelor de studii la toate facultăţile şi filialele, la ciclul masteral şi la şcoala doctorală, dar şi în formarea postdoctorală a celor cuprinşi în programele organizate de facultăţile de medicină şi biologie. Ataşaţi crezului ilustrului patron spiritual al universităţii, care este personalitatea istorică Vasile Goldiş, dorim ca instituţia noastră să formeze caractere generoase, să răspândească morala creştină şi să cultive idealuri înalte în mediul studenţilor şi al comunităţii”.

uvvg_deschiderean2.jpg