chimie.jpgOlimpici la fizică şi chimie vor fi iniţiaţi în cercetare de specialişti de la mai multe institute, în cadrul Centrului de Iniţiere în Cercetare Ştiinţifică a Tinerilor Olimpici, a cărei festivitate de deschidere a avut loc joi.

Pentru tineri sunt pregătite cursuri de cercetare ştiinţifică, ateliere de lucru pe teme şi proiecte ştiinţifice, participare la competiţii şi evenimente ştiinţifice, discuţii privind modalităţile şi sursele de documentare, diseminarea rezultatelor obţinute. Centrul va fi compus pentru început din opt elevi olimpici ai colegiilor „Tudor Vianu”, „Iulia Hasdeu”, „Grigore Moisil” şi „Sfântul Sava”.

Dintre coordonatorii Centrului vor face parte cercetători ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA), Institutului de Biologie al Academiei Române, Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară, Institutului de Cercetări Matematice al Academiei Române, Institutului de Cercetări Filosofice al Academiei Române şi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

„Vom face o iniţiere în cercetarea ştiinţifică în aşa fel încât să nu venim peste materiile pe care le fac ei, să mai introducem nişte cursuri speciale. Vom face această iniţiere referitor la ce înseamnă cercetare, metodologie”, a declarat şeful Departamentului Micro-Nano-Electrotehnologii de la ICPE-CA, Mircea Ignat.

El a spus că olimpicii sunt „însetaţi” să cunoască lucruri noi, că vor lucra „sub aripa” cercetătorilor, baza materială oferită fiind de excepţie. „Eu cred că acest centru va trebui să direcţionze gândirea copiilor pentru a deveni ceea ce suntem noi. Eu mă revăd în ei cu oarecare emoţie. Elevii vor trebui să lucreze cu aparate, să-şi poată verifica adevăratele cunoştinţe teoretice prin experimente şi de aici drumul invers de la experiment la concluzie”, a spus cercetătorul Traian Zaharescu, de la ICPE-CA. AGERPRES