ene gabriela.jpgElevii olimpici de clasa a XII-a din întreaga ţară vor susţine examenul de Bacalaureat, în acest an, la Râmnicu Vâlcea. Prof. Gabriela Ene, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în centrul de la Râmnic vor susţine examenul de Bacalaureat 631 de olimpici din toată ţara.

Potrivit şefului ISJ Vâlcea, MECTS va aloca şi fondurile necesare organizării şi desfăşurării acestui examen. Din judeţul Vâlcea sunt patru elevi olimpici care vor susţine Bacalaureatul în centrul de la Râmnic, după cum a spus prof. Gabriela Ene.

„Repet şi accentuez că dezavuez orice formă de bani de protocol. O cafea sau o apă le poate pune la dispoziţie conducerea unităţii şcolare unde se desfăşoară examenul respectiv”, a afirmat Ene. Cei 631 de elevi vor susţine probele de competenţe lingvistice şi digitale la Colegiul Economic, Colegiul „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Forestier, Colegiul „Matei Basarab” şi la Grupul şcolar „Henri Coandă”, iar probele scrise la Colegiul Energetic şi la Grupul şcolar Oltchim. Alocaţia de hrană este 18 lei pe zi de elev. Elevii vor fi cazaţi în internatele de la Seminarul Teologic, de la Direcţia Taberelor Şcolare şi la cel al Colegiului Forestier.


Pe de altă parte, în aceeaşi conferinţă de presă, şeful ISJ Vâlcea a vorbit despre programul convenit cu Banca Mondială în urma căruia în judeţ se vor construi 10 grădiniţe noi, din care două cu program prelungit. Acestea vor fi câte una în oraşele Râmnicu Vâlcea, Olăneşti, Govora, Băbeni, Călimăneşti şi în alte cinci localităţi rurale. AGERPRES