Orchestra Simfonică Universitară „Ovidius” a susținut primul concert

Orchestra Simfonică Universitară „Ovidius” a susținut, recent, primul concert, în fața comunității academice a Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), la Sala Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” (TNOB), sub bagheta dirijorului Radu CIOREI. Peste 400 de profesori și studenți au ascultat și au apreciat lucrările interpretate de orchestră, lucrări din creația muzicală universală dedicate vieții universitare.

 „Această orchestra este un model de continuitate în drumul consacrării profesionale. Prin componența ei,  trei generații  se alătură aceleași idei  și arată drumul pe care trebuie să îl parcurgă un tânăr talent spre consacrare. Acești tineri au avantajul de a face muzică alături de mentorii lor”, a declarat dirijorul Radu CIOREI, inițiatorul proiectului, în deschiderea concertului.

Orchestra este formată din actuali și foști studenți și cadre didactice de la diferite facultăți din cadrul Universității „Ovidius”, care au studiat un instrument în licee de muzică sau în particular, dar și din liceeni ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța. Totodată, orchestra are ca sprijin profesori de la colegiu și instrumentiști ai TNOB.

Finalul concertului poate fi urmărit aici.

Orchestra „Ovidius” este prima orchestră universitară din centrul și estul Europei, care, alături de Universitatea Karol din Praga, este afiliată la Asociației Europene a Orchestrelor Universitare (ENUO).  ENUO este o asociație ce are în componență aproximativ 150 de universități importante din Europa, printre care:  Orchestre Symphonique inter-Universitaire de Paris (Sorbonne), Vienna University of Technology Orchestra, Cambridge University Symphony Orchestra, Symphonisches Orchester der Humboldt -Universität Berlin.

Orchestra Simfonică Universitară „Ovidius” își desfășoară activitatea în cadrul Institutului de Știință, Cultură și Spiritualitate al UOC.