Un acord de parteneriat în vederea îmbunătăţirii climatului de siguranţă publică în şcoli şi în preajma unităţilor de învăţământ a fost încheiat vineri între Instituţia Prefectului Olt, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, potrivit consilierului prefectului, Monica Ţone.

În urma acestui parteneriat vor fi derulate acţiuni comune de către instituţiile semnatare ale documentului, iar finalitatea aşteptată în urma respectivelor demersuri este reducerea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente şcolilor şi cunoaşterea în timp real a situaţiilor de potenţial risc pentru siguranţa mediului şcolar.

Potrivit prefectului judeţului Olt, Silviu Neacşu, vor fi organizate activităţi educative de prevenire a violenţei în interiorul şi în apropierea instituţiilor de învăţământ, vor fi structurate strategii de intervenţie comune ale instituţiilor semnatare ale parteneriatului şi vor fi stabilite proceduri de acţiune pentru cooperarea între poliţie, jandarmerie, şcoală, autorităţi publice şi părinţi, în funcţie de cauze şi specificul actelor de violenţă. Prefectul a adăugat că se pune accent şi pe creşterea calităţii modului în care se desfăşoară activităţile preventive.

Parteneriatul a fost încheiat pe o durată de doi ani, perioadă în care se va derula şi o campanie de prevenire a violenţei în şcoli. Instituţia Prefectului Olt şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt au mai derulat acţiuni comune, ultima având loc joi, când în municipiile Slatina şi Caracal şi în oraşul Balş au fost organizate marşuri antidrog la care au participat în total aproximativ 2.000 de elevi şi cadre didactice. AGERPRES