Patru unităţi de învăţământ din Calafat au primit fonduri de la bugetul local pentru achiziţia de echipamente de studiu inteligente – câte 10 calculatoare, câte un videoproiector şi câte două table interactive.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de către organizaţia TSD Calafat, banii pentru achiziţie au fost alocaţi de către Consiliul Local fiecărei unităţi în parte – două şcoli generale şi două licee, urmând ca până la sfârşitul anului să îşi cumpere fiecare echipamentele. Propunerea privind alocarea acestor bani a fost susţinută de consilierul local Cosmin Catrina, preşedintele TSD Calafat.

„În orice localitate modernă, educaţia trebuie să fie pe primul loc, pentru că o societate fără un sistem educaţional modern porneşte la drum defectuos. Prin acest proiect se va asigura îmbunătăţirea condiţiilor de studiu pentru elevii din Calafat. Dincolo de acest lucru, şcolile vor primi un ajutor important pentru atingerea unei calităţi cât mai bune a actului de învăţământ”, a spus Cosmin Catrina, potrivit comunicatului. AGERPRES