seitan mihai.jpgPână la sfârşitul acestui an nu va fi necesară o creştere a taxelor şi impozitelor, susţine ministrul Muncii, Mihai Şeitan. De asemenea, pensionarile anticipate vor fi blocate de la 1 iunie şi până la sfârşitul acestui an, urmând că de la 1 ianuarie acordarea lor să fie reluată.

„Anul acesta, şi toata perioada previzibilă, nu este necesar ca taxele să fie crescute, dacă măsurile de austeritate adoptate vor fi aplicate”, a precizat Ministrul Muncii la Realitatea TV.

Măsurile de austeritate aprobate de Guvern sunt valabile până la sfârşitul acestui an, potrivit oficialului. „Măsurile acestea, de austeritate pe care le vom lua prin asumarea răspunderii se referă în special la reduceri de cheltuieli bugetare, la două mari categorii: de tip slaarial şi de pensii şi prestaţii sociale care au o pondere foarte mare în buget de aproximativ 64%. Nu va fi uşor şi plăcut pentru nimeni o asemenea reducere. Sperăm ca până la sfârşitul anului să ajungem la o revitalizare a economiei. Până la 31 decembrie se vor lua aceste măsuri”, a declarat Mihai Şeitan.

Tot până la 31 decembrie vor fi blocate şi pensionările anticipate. „Pensionările anticipate nu se mai acordă până la sfârşitul anului, urmând ca anul viitor să fie valoare
reluate”, a declarat ministrul Muncii.