Persoanele cu handicap vor avea acces la educaţie, la domiciliu, indiferent de vârstă

senat.jpgSenatorii au aprobat, miercuri, o propunere legislativă prin care este asigurat accesul la educaţie pentru persoanele cu handicap, indiferent de vârstă.

Astfel, persoanele cu handicap vor putea urma, la domiciliu, cursurile liceale, iar, pentru învăţământul postliceal şi universitar, forma de învăţământ va fi la distanţă (ID) prin grija Ministerului Educaţiei. Până la acest moment, legislaţia prevedea şcolarizarea la domiciliu ‘până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani’.

În favoarea propunerii legislative s-au exprimat 43 de senatori, zece senatori au votat împotrivă, iar doi s-au abţinut de la vot. Senatorii au aprobat şi raportul suplimentar comun întocmit de Comisia pentru drepturile omului şi cea pentru muncă din Senat, cu 36 de voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi o abţinere. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul Oana Manolescu (minorităţi), legea fiind ordinară, iar Senatul prima Cameră sesizată în acest caz. AGERPRES