univ_bolyai_2008.jpgUn număr de 29 de cadre didactice ale Universităţii Babeş-Bolyai au fost desemnate ”Personalităţi de Excelenţă”, la finalul Competiţiei pentru Excelenţă, care a început în 2009 în instituţia clujeană de învăţământ superior, şi s-a încheiat, vineri, prin nominalizarea celor mai valoroşi reprezentanţi.

”Noţiunea de excelenţă a fost luată în accepţiunea internaţională – excelenţa însemnând contribuţii originale şi recunoscute ca atare în spaţiul internaţional. În Universitatea Babeş-Bolyai, competiţia s-a desfăşurat la categoriile unităţi de cercetare de excelenţă, unităţi de cercetare şi servicii de excelenţă, programe de licenţă de excelenţă, programe master de excelenţă şi programe doctorale de excelenţă. Competiţia a fost deschisă tuturor celor interesaţi, iar deciziile finale le-a luat Comisia Excelenţei instituită în cadrul Universităţii”, precizează, vineri, UBB, într-un comunicat de presă.

Printre universitarii de renume a căror activitate a fost la nivelul excelenţei se numără acad. Ionel Haiduc, pentru domeniul chimie, istoricul de talie internaţională Ioan Piso, profesorul Paul Şerban Agachi – iginerie chimică, profesorii Vasile Puşcaş, Nicolae Bocşan şi Aurel Ioan Pop – istorie, profesorii Corin Braga, Mircea Muthu şi Rodica Pop – filologie, Ion Vartic – teatru şi filmologie, Dumitru Matiş – economie, Andrei Marga – filosofie contemporană, precum şi preot profesor Ioan Chirilă – teologie.


Pentru segmentul ”Programe de Licenţă”, titlul a fost acordat unui număr de 29 de programe, printre care cele conduse de profesorii Horia F. Pop – informatică, Florin Dan Irimie – inginerie biochimică, Raţiu Dan-Eugen – filosofie, Sanda Tomescu-Baciu – filologie, limba şi literatura norvegiană, Mihaela Drăgan – economia firmei (limba germană), Cristina Ciumaş – finanţe şi bănci, Nicolae Păun – relaţii internaţionale şi studii europene, Moraru Alexandru – teologie ortodoxă
pastorală, Măruţoiu Constantin – artă sacră, Gabriela Coca – pedagogie muzicală, sau Molnar Janos – teologie reformată didactică. Pentru domeniile Fizică şi Chimie noi decizii se vor lua după încheierea Admiterii 2010, în 27 septembrie, precizează comunicatul UBB.


Potrivit rectorului UBB, prof. univ. dr. Andrei Marga, ”originalitatea contribuţiei ştiinţifice aduse de un profesor sau cercetător universitar şi competitivitatea la nivel global sunt principalele criterii de recunoaştere a excelenţei în Universitatea Babeş-Bolyai”. ”Multă lume s-a autoproclamat excelentă în România. Peste tot avem institute excelente, suntem o ţară excelentă. Din păcate, conotaţia excelenţei este o problemă culturală la noi. Ca să excelezi în ceva trebuie să fii autorul unei performanţe originale şi aceasta să fie recunoscută în plan internaţional, nu doar local sau naţional”, susţine profesorul Andrei Marga. AGERPRES