Peste 1.000 de locuri au fost create în învăţământul şcolar profesional din judeţul Bacău

scoala_profesionala.jpgUn număr de 1068 de locuri vor exista în învăţâmântul profesional din localităţile băcăuane, începând din toamna acestui an, potrivit planului de şcolarizare pentru clasele a IX-a, definitivat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău.

Pentru implementarea acestei alternative pentru elevii de gimnaziu, în colegiile şi liceele băcăuane se vor crea 38 de clase pe acest tip de studii care, în conformitate cu metodologia Ministerului Educaţiei, care reglementează funcţionarea respectivului modul al învăţământului de stat, au durata de 3 ani.
“Acest tip de învăţământ este organizat ca parte a celui secundar superior, fiind o altă formă de continuare a studiilor, cu frecvenţă şi cursuri de zi. Pot opta pentru înscrierea în învăţământul profesional şi elevii din învăţământul special. Elevii de la aceste studii beneficiază şi de o susţinere financiară de 200 de lei pe lună”, a declarat inspectorul şcolar Claudia Merticaru.

În funcţie de specificul fiecărei unităţi şcolare, formarea profesională a elevilor este prevăzută, în judeţul Bacău, în nouă domenii diferite, între care, mecanica, fabricarea produselor din lemn, construcţii şi instalaţii, turism şi alimentaţie, electronică, automatizari, electric, agricultură.
Pentru derularea activităţilor de învăţământ profesional s-au aprobat clase speciale în municipiul Bacău la colegiile tehnice “Anghel Saligny”, “Dumitru Mangeron” şi “Letea”, Colegiul Economic “Ion Ghica”, Colegiul de Comunicaţii “N.V.Karpen”, Colegiul “Grigore Antipa” şi Liceul Tehnologic “Petru Rares”, dar şi la Colegiul “Grigore Cobălcescu” din Moineşti, colegiile tehnice “Gh. Asachi” şi “Petru Poni” din Oneşti, Liceul “Al.Vlahuţă” din Podu Turcului, ce va avea şi o clasă pentru meseria de tâmplar universal în comuna Răchitoasa, liceele din Ghimeş Făget şi Parincea, liceele tehnologice din Comăneşti, Dărmăneşti şi Târgu Ocna. AGERPRES