sala_sport_elevi.jpgCei 60.778 de elevi din judeţul Braşov au la dispoziţie în acest moment 159 de săli de sport din care 60 sunt cu destinaţie de sală de sport, iar 99 sunt săli improvizate în foste cantine, foste laboratoare tehnice sau săli de clasă, dar care au dotarea minimă necesară desfăşurării unei ore de sport conform cerinţelor actuale, a declarat miercuri inspectorul şcolar pentru disciplina educaţie fizică şi sport din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Dan Vetişan.
Potrivit acestuia, cele mai multe dintre sălile de sport, respectiv 105, se află în mediul urban, iar 54 în mediul rural.

În ceea ce priveşte cadrele didactice calificate pentru această disciplină nu sunt probleme şi nu vor fi, dacă numărul orelor de sport va creşte din anul şcolar 2013-2014 de la două la patru.
„Există Facultate de educaţie fizică şi sport în cadrul Universităţii „Transilvania” şi din acest punct de vedere nu am avut probleme cu cadrele didactice pentru această disciplină. Deocamdată nu am primit nimic oficial privind creşterea numărului orelor de sport din anul şcolar viitor. În afară de proiectul de plan cadru care există pe site-ul Ministerului Educaţiei nu avem alt document oficial. Va trebui modificat planul de învăţământ pentru că este vorba de finanţarea pe elev”, a precizat inspectorul şcolar Dan Vetişan.

În ceea ce priveşte construcţia de noi săli de spot, primăria Braşov a început din anul 2011 un program pentru construcţia de săli de sport la şcolile din municipiu cu fonduri de la bugetul local. Până acum au fost construite şase săli de sport, iar programul continuă”, a precizat, pentru AGERPRES, primarul George Scripcaru.

Referitor la participarea elevilor la orele de educaţie fizică, inspectorul şcolar Dan Vetişan a mai arătat că, în baza unui studiu realizat după primul semestru al anului şcolar 2012-2013, doar 2,5% din cei 60.778 de elevi au avut scutiri medicale pentru orele de educaţie fizică.AGERPRES