after school.jpgPeste 20 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Satu Mare au primit recent avizele pentru a funcţiona şi în regim after school, după ce s-a descoperit luna trecută, în urma unui caz de toxiinfecţie la mai mulţi copii cauzată de mâncarea servită la şcoală, că de fapt doar o singură unitate de educaţie deţinea o astfel de autorizaţie.

Inspectorul şcolar general Călin Durla a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că deşi termenul până la care puteau fi solicitate astfel de avize a expirat, la solicitarea părinţilor a fost obţinută o derogare până la 1 octombrie.

„După ce am avut o discuţie cu directorii de şcoli care doresc să ofere acest program şi majoritatea părinţilor din diverse nevoi, Ministerul Educaţiei ne-a acceptat o derogare. În speţă am dat un termen de 1 octombrie 2015 pentru toţi cei care doresc să ofere acest program. Au fost depuse 26 de dosare de la 26 de unităţi de învăţământ din judeţul Satu Mare. În regim de urgenţă, ca să satisfacem nevoile părinţilor, aceste dosare au fost verificate de către o comisie stabilită de Inspectoratul Şcolar şi tot în regim de urgenţă am avut şedinţă de Consiliu de Administraţie şi au fost avizate toate cele 26 de proiecte”, a declarat Călin Durla.

Din cele 26 de unităţi şcolare, 13 sunt şcoli din municipiul Satu Mare, iar restul din judeţ.
În urma unei toxiinfecţii alimentare din luna septembrie de la Şcoala Constantin Brâncoveanu, când 10 copii au ajuns la Urgenţe, s-a descoperit că în judeţ mai multe şcoli funcţionau în regim after-school fără să aibă aprobare din partea Inspectoratului Şcolar. Directorul şcolii a fost demis.
Inspectorul Călin Durla a precizat că aprobările în regim after school s-au dat doar pentru partea educaţională, de mesele oferite copiilor urmând să se ocupe alte instituţii. AGERPRES