Peste 200 de cadre didactice, personal auxiliar şi nedidactic, au participat la o acţiune de pichetare a Prefecturii Gorj, acestea având mai multe nemulţumiri legate de sistemul de învăţământ. Participanţii la acţiune au avut pancarte cu diverse mesaje, precum „Respectaţi hotărârile judecătoreşti!”, „Respectaţi acordul cu sindicatele!”, „Misiunea şcolii … educaţia!”, „Noi nu suntem ca voi!”, „Avem carte, n-avem parte de buget” sau „Nu cerşim!”.

„Suntem în jur de 200-250 de profesori, personal didactic auxiliar, nedidactic, care şi-au exprimat dorinţa să manifeste în Piaţa Prefecturii astăzi. Nemulţumirile s-au acumulat în decursul timpului, nemulţumiri legate de neajunsurile cu care se confruntă sistemul de învăţământ şi, în primul rând, cadrele didactice şi tot personalul din învăţământ. Este în dezbatere acum proiectul de buget pentru anul 2019, nici în acest an nu se respectă legea pentru a avea 6% din PIB şi toate acestea conduc la un cost standard per elev scăzut, ceea ce duce la subfinanţarea sistemului de învăţământ, care atrage absolut toate neajunsurile”, a declarat preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLI) Gorj, Constantin Huică.

Printre doleanţele membrilor de sindicat se numără plata sentinţelor judecătoreşti, corelarea salariilor de bază pentru personalul care îndeplineşte funcţii similare, acordarea sporului de 15% pentru personalul didactic auxiliar din CJRAE, spor de predare simultană la educatoare, decontarea navetei, stoparea violenţei de orice fel în mediul şcolar, scăderea numărului de elevi la clasă şi modernizarea unităţilor de învăţământ în mod real, nu doar declarativ.

„Ne vedem astăzi pe fondul multor nemulţumiri deja existente. Se pare că, zilnic, doamna ministru a învăţământului ne lansează fumigene, să vadă nivelul nostru de reacţie şi puterea de reacţie. Este vorba de toate categoriile din învăţământ, pornind de la nedidactic, didactic-auxiliar, personal de conducere. Ce a inflamat cel mai mult acum, în ultima perioadă, a fost acel spor de neuropsihic, care s-a acordat în mod discriminatoriu, nu se poate, dacă ei spun că acordă numai categoriei de personal care predă, un exemplu concludent, avem directori care sunt directori adjuncţi şi sunt la bază învăţători şi asta e profesia lor, nu primesc acest spor”, a precizat preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Târgu-Jiu, Simona Urluescu. AGERPRES