umf_tgmures.jpgUniversitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, în parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, va specializa în domeniul cardiologiei cardiovasculare pediatrice şi specialităţi conexe 235 de cadre medicale din România, într-un proiect european în valoare de peste 4,7 milioane de euro.

Managerul de proiect, dr. Klara Brînzaniuc, care este şi managerul IBCvT Târgu Mureş, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că proiectul „Competitivitate pentru inima copiilor: cardiologie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică – CORDISPED” este finanţat în cadrul POSDRU cu suma de 21.619.094,88 lei (4,74 milioane de euro).

„Am început implementarea, pentru o perioadă de 10 luni, a acestui proiect. Activitatea noastră va consta în primul rând în formarea profesională în domeniile cardiologiei şi chirurgie cardiovasculare pediatrice şi conexe, intrând în această categorie tot ceea ce ţine de ATI nou-născuţi, Neonatologie, Electrofiziologie, Radiologie şi Imagistică Cord, pentru asistenţi medicali circulaţia extracorporeală – fără de care actul medical în sala de operaţie nu ar fi posibil – şi toate celelalte activităţi organizate strict pentru grupul ţină al proiectului. Grupul ţintă este format din 235 de cadre medicale, din cel puţin patru regiuni de dezvoltare ale României, pentru că este un proiect sistemic (…) Am încheiat acorduri de identificare a grupului ţintă cu centre din judeţele Mureş, Timiş, Cluj precum şi Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ din Bucureşti”, a arătat Klara Brînzaniuc.

Potrivit acesteia, proiectul are ca ţină îmbunătăţirea competitivităţii şi adaptabilităţii personalului medical în domeniul cardiologiei şi chirurgiei cardiovasculare pediatrice, alături de specialităţile conexe, iar de aceste cursuri vor beneficia 75 de medici şi 160 de asistente medicale din ţară.
IBCvT şi UMF Târgu Mureş vor asigura locul de derulare a proiectului, inclusiv practica medicală, iar aici, pe lângă specialiştii din ţară, majoritatea din Târgu Mureş, în frunte cu prof. dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din IBCvT Târgu Mureş, vor preda 10 experţi internaţionali din Germania, Polonia, Cehia, Italia, Marea Britanie şi Croaţia. Prima etapă a proiectului, aceea de selecţie a grupului ţintă, se va derula în această lună, iar apoi se va continua cu etapele specifice de formare.
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din IBCvT Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, a arătat la rândul său că acest proiect are suportul UMF Târgu Mureş, care are o experienţă în atragerea fondurilor europene şi că acesta a avut succes tocmai pentru faptul că aici există şi resursa umană care să facă posibilă implementarea acestuia. „Există tradiţia unei activităţi de excelenţă în chirurgia cardiovasculară, în 2015 se împlinim 10 ani de la înfiinţarea centrului cardiovascular pediatric, singura unitate completă dedicată exclusiv tratării acestei patologii – rezultatul unei viziuni care, din păcate la nivel naţional, doar astăzi apare un pic mai prezentă şi mai pregnantă (…) Este un lucru bun şi din punct de vedere a patologiei pe care o vom aborda, vine în întâmpinarea unei nevoi din sistemul nostru de sănătate, care, din păcate, este reflectată mai mult negativ în presă pentru că sunt numeroşi copii care, cu aceste malformaţii cardiace congenitale, nu-şi găsesc rezolvarea în România”, a arătat dr. Suciu.

Potrivit acestuia, în România se nasc anual aproximativ 1000 de copii cu malformaţii cardiace, din care aproximativ 800-900 de cazuri trebuie operate anual, centrul din Târgu Mureş reuşind să opereze între 250-300 de cazuri pe an. „Este clar că obiectivul acestui proiect este creşterea posibilităţii de a trata mai mulţi copii prin perfecţionarea acestor medici şi nu numai. Vine în întâmpinarea unei nevoi reale în sistemul de sănătate, mă bucur că mai există şi alte centre care au iniţiat astfel de proiecte, vom vedea care va fi rezultatul lor prin formarea unor nuclee multidisciplinare, pentru că centrul nostru, din Târgu Mureş, nu va putea să susţină întreaga activitate pentru toată ţara”, a spus dr. Suciu.
Rectorul UMF Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat cu acelaşi prilej că acest proiect este o încununare şi o recunoaştere „absolut naturală şi firească a faptului că în România, în chirurgia cardiacă, dar mai ales la chirurgia cardiacă la copii, tonul se dă la Târgu Mureş”. „Şi probabil e cel mai important lucru al mesajului pe care am vrea să îl transmitem, la Târgu Mureş există un centru de chirurgie cardiacă şi chirurgie cardiacă pediatrică extrem de bine dotat, cu tradiţie, care are performanţă de nivel internaţional, astfel încât câştigarea acestui proiect de către acest parteneriat vine natural şi are, cred eu, şi şansele cele mai mari de reuşită la nivel naţional”, a spus Azamfirei. AGERPRES