Peste 2.500 de copii de clasa a IV-a din zonele rurale și orașe mici din mai multe județe vor participa în perioada 4 mai-5 iunie la cea de-a X-a ediție a programului educațional „Întâlnire cu Energia” în cadrul căruia vor învăța să folosească resursele de energie responsabil și în siguranță, dar să și conștientizeze importanța protejării mediului înconjurător.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de către organizatorii evenimentului, o companie cu activități derulate în electricitate, gaze naturale și servicii energetice și Asociația Hands Accross, județele participante sunt Buzău, Prahova, Dâmbovița, Covasna, Brașov, Argeș, Ialomița, Călărași, Dolj și Gorj.

„În prima etapă a programului, organizatorii invită școlile din cele zece județe să se înscrie în acest proiect pentru a le putea oferi elevilor ocazia de a descoperi informații noi și interesante despre energie, în cadrul a două lecții concepute special pentru ei, înscrierile s-au deschis pe 10 martie și se vor încheia pe 10 aprilie 2016”, se menționează în comunicatul de presă.

Aceeași sursă mai precizează că programul „Întâlnire cu energia” presupune două lecții predate interactiv elevilor de clasa a IV-a, precum și derularea concursului „Câștigă cu Metano”. „În cadrul celor două lecții sunt descrise concepte cu privire la sursele și tipurile de energie precum și diversele utilizări ale acestora în viața cotidiană, punând un accent deosebit pe utilizarea în siguranță a gazelor naturale și pe principiile de protecție a mediului înconjurător, venind astfel în sprijinul cadrelor didactice pentru învățământul primar în predarea materiei ‘Științele naturii’ la clasa a IV-a, iar lecțiile interactive sunt susținute de voluntari ai organizatorilor”, a mai precizat sursa citată.

Pentru înscriere, școlile vor completa formularul dedicat, pe care îl vor trimite pe mail, la adresa office@handsacross.ro, până pe 10 aprilie 2016, data limită. Înscrierea poate fi realizată individual, de către învățător, sau colectiv, de către directorul școlii, iar formularul de înscriere este disponibil pe website-ul Asociației Hands Across România – www.handsacross.ro.

„Sunt eligibile școlile din mediul rural și orașele mici din județele Buzău, Prahova, Dâmbovița, Covasna, Brașov, Argeș, Ialomița, Călărași, Dolj și Gorj, racordate la rețeaua de gaze naturale cu elevi de clasa a IV-a. Încurajăm cadrele didactice și părinții să se implice activ în informarea copiilor cu privire la siguranța utilizării gazelor naturale. În cele nouă ediții anterioare, noi am arătat că cei mici au capacitatea de a înțelege și de a reține aceste informații atât de utile în viața de zi cu zi. Participarea la concurs este colectivă, iar elevii pot participa alături de învățătorii lor”, a adăugat reprezentantul Hands Accross Mihaela Sandu.

„Întâlnire cu energia” face parte din platforma de responsabilitate socială a furnizorului de gaze naturale pentru fapte bune. Lansat în octombrie 2007 și derulat în fiecare an în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, programul s-a adresat unui număr de peste 26 500 de elevi de clasa a IV-a. Peste 120 de voluntari ai companiei s-au implicat până acum în proiect, investind peste 3 000 de ore de voluntariat în această acțiune, mascota, denumită Metano, fiind creată în 2007 de o elevă participantă și reprezintă interfața informațiilor transmise elevilor. AGERPRES