sport_elevi.jpgPeste 300 de studenţi grupaţi în şapte echipe s-au înscris la competiţiile din cadrul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului naţional studenţesc cultural-sportiv „MEDIFUN”, organizat de Liga Studenţilor din Târgu Mureş, începând de miercuri până duminică.

Potrivit coordonatorului Departamentul de Mediatizare şi Relaţii Publice a MEDIFUN, Dragoş Cucoranu, regulamentul manifestării prevede că participanţii se organizează în echipe a câte 50 de studenţi, care trebuie să îşi aleagă un nume, un steag, însemne distinctive, un imn şi să prezinte o scenetă de prezentare.

Fiecare echipă se va angrena astfel într-o competiţie unică în ţară, cu probe sportive, culturale, sociale dar şi probe surpriză.

Probele culturale presupun concursuri de desen, muzică, actorie şi alte forme de exprimare artistică, iar probele sportive vor acoperi o gamă foarte largă de jocuri, printre care fotbal masculin şi feminin, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, tenis cu piciorul, înot, atletism, şah, table, biliard, fotbal de masă, ciclism, baseball, darts, whist sau jocuri pe calculator.

Dragoş Cucoran a arătat că probele surpriză pot avea loc „în orice moment din zi sau noapte”, sunt foarte variate, iar conţinutul lor nu este cunoscut de nimeni până în momentul desfăşurării lor, cu excepţia unui grup foarte restrâns de membri din echipa organizatorică.

Acesta a mai spus că la actuala ediţie, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea ‘Petru Maior’ din Târgu Mureş s-au înscris în competiţie cu o echipă comună, ‘Piraţii de pe Pokloş’, Pokloş fiind un pârâu care traversează municipiul Târgu Mureş.

În fiecare seară, MEDIFUN 2015 se va încheia cu petreceri organizate în aer liber şi concerte, printre formaţiile invitate să concerteze regăsindu-se Viţa de Vie şi ROA. AGERPRES