isj cluj.jpgUn numar de 3.149 de candidati s-au inscris la examenul de titularizare pe cele 303 posturi vacante de educatori, invatatori si profesori, la toate disciplinele, organizat de Inspectoratul Scolar Judetean Cluj in data de 15 iulie.

„Din totalul candidatilor, 99 au fost detasati prin concurs specific, astfel ca la concurs se vor prezenta 3.050 de candidati. Concurenta cea mai mare va fi pe profilul Educatie fizica, unde vor fi aproximativ 11 candidati pe un loc”, a declarat, marti, in conferinta de presa, adjunctul inspectorului general de la ISJC, Ioan Todea, adaugand ca in judet vor fi trei centre de examen de titularizare, respectiv la Grupul Scolar „Alexandru Borza”, Colegiul Tehnic Energetic si Colegiul Teoretic „Lucian Blaga”.

Inspectorul adjunct Ioan Todea a aratat, totodata, ca pentru sesiunea de titularizari din acest an, cele mai multe posturi sunt in mediul rural, iar din cele 303 de locuri scoase la concurs, 86 sunt de educatoare. In gradinitele cu program in limba romana sunt vacante 66 de posturi de educatoare, iar pentru germana si maghiara 8, respectiv 12 posturi. Invatatorii vor concura pe 30 de posturi cu predare in limba romana si 7 cu predare in limba maghiara. Profesorii de limba romana candideaza pe 14 posturi, iar cei de franceza pe 13 catedre vacante. La matematica sunt doar 7 pozitii vacante. Referindu-se la cele 1.326 de contestatii formulate de candidatii nemultumiti de rezultatele obtinute la examenul de bacalaureat, oficialul ISJC a spus ca numarul acestora este mare, dar raportat la situatia din anii trecuti, cifra este normala.

„La Cluj au fost formulate anual in jur de 1.300-1.400 de contestatii la bacalaureat. Am vazut contestatii pentru nota 1,50 sau 1,80, in speranta unei note de 5. Este o munca in plus pentru profesori si o cheltuiala suplimentara, dar este un drept al celor nemultumiti sa conteste evaluarea care li s-a facut”, a precizat Todea.