scoala-profes.jpgNumărul locurilor alocate pentru şcolile profesionale cu durată de trei ani, în anul de şcolarizare 2015-2016, a crescut cu 2.400, faţă de anul anterior, până la 38.158, potrivit datelor Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), informează un comunicat transmis de Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

În ultimii ani, învăţământul profesional a cunoscut o dezvoltare continuă pe măsura cererii de meseriaşi pe piaţa muncii şi a urmat o pantă ascendentă, se arată în comunicatul citat.

„Elevii au posibilitatea să-şi aleagă dintr-o paletă largă de meserii şi, pe parcursul şcolii, să se pregătească în domeniile cerute pe piaţa muncii. De asemenea, vedem că tot mai multe companii se implică să-şi formeze specialiştii în timpul şcolii astfel încât să pregătim personal calificat pentru toate meseriile de care avem nevoie în viaţa noastră de zi cu zi: mecanic auto, zugrav sau croitor”, a declarat Măriuca Talpeş, membru al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Dintr-un total de 1.376 de clase disponibile, cele mai multe locuri sunt în zona de Nord-Est a României, 325 de clase – 8.862 de locuri, şi zona de Nord-Vest cu 219 clase – 6.082 de locuri.
Mecanica este domeniul de pregătire cu cele mai multe locuri alocate, respectiv 523 de clase – 14.617 de locuri, urmat de turism şi alimentaţie 4.600 de locuri, industria textilă şi pielărie cu 3.801 de locuri şi construcţii, instalaţii şi lucrări publice cu 2.378 de locuri.

Ca şi anul trecut, oferta cea mai mare este pentru calificări profesionale precum mecanică auto cu 6.435 de locuri, confecţioner produse textile cu 3.411 de locuri, ospătar (chelner) cu 2.466 de locuri, mecanic agricol cu 1.400 de locuri, urmat de calificarea brutar – patiser – preparator produse făinoase şi bucătar, fiecare cu câte 1.284, respectiv 1.298 de locuri, precizează reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României este o iniţiativă privată, informală, care reuneşte organizaţii reprezentantive ale mediului de afaceri din România şi care promovează consultarea prin dialog transparent şi consistent între autorităţi şi comunitatea de afaceri. Obiectivul central al Coaliţiei este acela de a fi un partener activ pentru Guvernul şi Parlamentul României în procesul de consultare şi de adoptare a legislaţiei cu impact în activitatea economică din România.

Coaliţia este alcătuită din reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, precum Camera de Comerţ Americană – AmCham, Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOAR), Consiliul Investitorilor Străini – FIC, Fundaţia Romanian Business Leaders – FRBL, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), precum şi alte camere de comerţ bilaterale sau reprezentanţe comerciale ale unor state membre UE, din SUA şi Canada. AGERPRES