umf_bucuresti.jpgPeste 4.300 de candidaţi s-au înscris până în prezent pentru susţinerea examenului de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, informează printr-un comunicat de presă unitatea de învăţământ. Înscrierile au început pe 15 iulie iar până în prezent la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.161 de candidaţi, dintre care şi 26 olimpici.

La Facultatea de Medicină Dentară s-au înscris până în acest moment 1.222 candidaţi, pentru Facultatea de Farmacie şi-au depus dosarele 383 iar pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală au optat 536 candidaţi. Comparativ cu anul trecut, când s-au înscris peste 3.200 de candidaţi, numărul candidaţilor de anul aceste este semnificativ mai mare pentru toate cele patru facultăţi.

Examenul de admitere pentru toate facultăţile din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea loc miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9,00 pentru Facultăţile de Medicină şi Farmacie şi ora 16,00, pentru Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală. AGERPRES