Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, care este cea mai mare comunitate academică din România, cu peste 50.000 de studenţi, şi-a deschis, luni, cursurile noului an universitar, într-un cadru festiv.

Pentru toată comunitatea academică şi pentru noii studenţi, iată câteva idei care cred că ne definesc şi definesc ceea ce înseamnă UBB astăzi. În acest moment, UBB este cea mai mare comunitate academică a ţării. În urma admiterii pe care am avut-o în acest an, vom începe cu aproximativ 50.000 de studenţi. (…) S-ar putea să fim peste 50.000 de studenţi, dacă vizele studenţilor internaţionali vor fi aprobate în totalitate. Noi ne aşteptăm la minimum 1.200 de studenţi internaţionali, maximum 2.000, în funcţie de cum vor fi aprobate aceste vize„, a declarat rectorul UBB, prof dr Daniel David, în cadrul discursului de la festivitatea de deschidere.

El a arătat că aproape jumătate dintre studenţii UBB sunt cu taxă, ceea ce este, în opinia sa, un lucru bun.

Dintre studenţii pe care îi avem, 46-47% sunt studenţi cu taxă. Pentru mine, acesta este un lucru bun, fiindcă asta mie îmi arată că studenţii sunt interesaţi şi apreciază programele acestei universităţi, fiind dispuşi să investească timp şi bani în pregătirea lor. De aceea, şi noi, ca instituţie publică, suntem atenţi ca taxele să le ţinem la un nivel rezonabil, între constrângerile pe care ni le impun reglementările naţionale şi ideea de a fi o universitate incluzivă„, a mai menţionat rectorul Daniel David. AGERPRES