Peste 600 de elevi din întreaga ţară participă în perioada 3-7 aprilie la Olimpiada Naţională de Matematică organizată în judeţul Satu Mare. Deschiderea oficială a olimpiadei a avut loc pe 3 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu intonarea imnului de stat şi al Uniunii Europene, discursurile oficialităţilor şi momente artistice.

„Olimpiada naţională de matematică, ediţia 69, este o sărbătoare a primăverii învăţământului sătmărean. Avem o onoare şi în acelaşi timp o mare responsabilitate să fim gazdă a acestei ediţii. Pentru prima dată în istoria acestei competiţii, judeţul Satu Mare este gazdă. Suntem în Anul Centenar al Marii Uniri, organizarea olimpiadei naţionale de matematică face parte din acţiunile aniversare pe care Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare le dedică aceste sărbători naţionale. Continuăm să aducem preţuire înaintaşilor noştri, conducând spre performanţă tinerii noştri”, a declarat inspectorul şcolar general, Călin Durla.

Olimpiada este împărţită în două categorii, pentru elevii de clasele VII-XII, care se desfăşoară în municipiul Satu Mare, aici fiind înscrişi 480 de concurenţi şi cea pentru clasele V-VI, organizată în oraşul Negreşti Oaş, aici fiind 176 de concurenţi. Comisia de elaborare a subiectelor este formată din 21 de profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar. Elevii vor susţine proba miercuri, începând cu ora 10,00, festivitatea de premiere fiind programată vineri, 6 aprilie. AGERPRES