Centrul Cariere al Fundaţiei Ruhama din Oradea a format, din anul 2005, peste 600 de îngrijitori persoane vârstnice, în cursuri acreditate de Ministerul Educaţiei şi cel al Muncii, servicii foarte căutate pe plan naţional şi internaţional, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Tina Daragiu, consultant resurse umane al fundaţiei.

În preajma Zilei Internaţionale a Vârstnicilor, fundaţia, care a iniţiat şi o şcoală de meserii pentru tineri şi adulţi, anunţă public această posibilitate de pregătire profesională gratuită în meseriile de îngrijitor persoane vârstnice şi lucrător social, în proiect cu fonduri europene.

„Suntem preocupaţi să formăm resurse umane de calitate pentru a asigura îngrijirea vârstnicilor care pot ajunge în situaţii în care dependenţa fizică să necesite sprijinul comunităţii şi sprijinul serviciilor sociale şi medicale. Domeniul îngrijirilor este unul dintre cele mai căutate servicii”, a declarat Tina Daragiu.

Din 2005, când a avut loc primul curs de calificare, în Centrul Cariere s-au format peste 620 de îngrijitori de persoane vârstnice şi peste 120 de lucrători sociali în cadrul a 38 de grupe de calificare. O parte dintre îngrijitorii de bătrâni şi-au găsit de lucru în serviciile sociale din Bihor, atât rezidenţiale, dar şi în serviciile de îngrijire la domiciliu, iar o altă parte lucrează în companii din străinătate pentru îngrijirea vârstnicilor.

Diploma de calificare pe care o primesc persoanele cursante este emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi asigură persoanelor competenţele necesare profesării meseriei „oriunde pe plan internaţional”, potrivit Tinei Daragiu, pentru că este egală cu diploma de calificare eliberată de şcoala profesională.

De această pregătire profesională gratuită pot beneficia, prin proiect, persoanele angajate, din categoria celor cu nivel scăzut de calificare, cu risc să-şi piardă locul de muncă, în concedieri colective etc. şi care doresc să se califice în meserii pentru îngrijirea vârstnicilor.

Cursurile sunt posibile datorită resurselor financiare atrase prin proiectul „Calificarea angajaţilor – premisă pentru creşterea competitivităţii economice în regiunile Nord Vest, Vest şi Sud Vest ale României”, proiect cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. AGERPRES