Peste 70% dintre elevii evaluaţi într-un proiect derulat de Primăria sectorului 3 au probleme kinetoterapeutice

Peste 70% dintre elevii evaluaţi în cadrul proiectului “Educat şi sănătos în sectorul 3” au “probleme kinetoterapeutice”, a postat edilul Robert Negoiţă, pe pagina sa de Facebook.

“Proiectul Educat şi Sănătos în Sectorul 3 a ajuns la final. În prima etapă, în acest an, specialiştii i-au evaluat pe elevii claselor gimnaziale din unităţile şcolare din sectorul nostru. În paralel, s-au făcut campanii de informare, atât pentru elevi, cât şi pentru părinţii lor. Cifrele rezultate în urma verificărilor sunt îngrijorătoare, în sensul în care la peste 70% din elevii evaluaţi s-au constatat probleme kinetoterapeutice. Şi discutăm aici de predispoziţii pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale, cauzate de poziţia necorespunzătoare sau obezitate. Ne dorim ca acest program de evaluare să fie extins şi la clasele primare, de anul următor, dat fiind faptul că o problemă de sănătate descoperită din timp poate fi rezolvată mult mai uşor”, se arată în postarea lui Negoiţă.

De asemenea, edilul a postat un clip video în care Buzduga Wan Pompiliu, director executiv la Direcţia Managementul Proiectelor, a precizat că proiectul “Educat şi sănătos în sectorul 3” a fost făcut în colaborare cu Primăria sectorului 3 şi o firmă specializată în kinetoterapie.

Acesta a menţionat că proiectul s-a derulat în perioada februarie-iunie şi că s-a axat pe grupul ţintă format din copiii claselor V-VIII din toate unităţile de învăţământ de pe raza sectorului 3.

Buzduga Wan Pompiliu a declarat că proiectul a avut două componente, dintre care una de informare a cadrelor didactice, părinţi şi elevi prin broşuri despre poziţia corectă în bancă, aşezatul ghiozdanului în spate etc.

“Acest proiect e din punctul nostru de vedere un succes, având în vedere că suntem undeva la finalul lui şi avem peste 80% dintre elevi care au participat, cu acordul expres al părinţilor, pentru a fi evaluaţi. Partea a doua a proiectului a fost o verificare kinetoterapeutică, verificarea coloanei vertebrale, dar şi a obezităţii. Din păcate, s-a constatat că peste 70% dintre copii au diverse afecţiuni”, a declarat directorul executiv la Direcţia Managementul Proiectelor. El a afirmat că aceştia au fost îndrumaţi către specialişti.

Kinetoterapeutul Tania Ghinea a precizat că s-a mers în 32 de şcoli. “Am fost în toate cele 32 de şcoli unde am evaluat aproximativ 85-aproape 90% dintre copiii care şi-au primit acorduri de la părinţi”, a spus Ghinea. Ea precizat că, în evaluărilor făcute, s-au făcut recomandări către ortoped sau medicul pediatru copiilor găsiţi cu predispoziţie către afecţiuni. AGERPRES