Peste 78.000 de candidaţi susţin miercuri proba obligatorie a profilului la examenul de bacalaureat

bacalaureat-vt.jpgUn număr de 78.082 de candidaţi vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Pentru următoarea probă, proba scrisă la alegere a profilului sau specializării, care se va susţine în data de 2 septembrie s-au înscris 60.345 de candidaţi.

Conform metodologiei, afişarea rezultatelor se va face în 4 septembrie, dată la care pot fi depuse şi eventuale contestaţii. Termenul de rezolvare a contestaţiilor este 5-6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate în 7 septembrie 2011.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat la începutul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat că subiectele vor fi echilibrate şi vor avea acelaşi grad de dificultate ca şi în sesiunea precedentă de examen. Totodată, ministrul a spus că va fi echitabilă corectarea lucrărilor. AGERPRES