Pe 21 februarie, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc lansarea cărţii „Despre pasiune în vremuri de libertate”, care poartă semnătura lui Petre Roman. Cartea conţine 70 de mini-povestiri, care par a fi insule de memorii şi practică confesională, aparent fără legătură între ele, dar care prin raportare la scenariul privind începutul democraţiei se încadrează perfect în logica ce guverna acele vremuri.

Autorul Petre Roman se dezvăluie cititorului încă din primele pagini: „Adevărul este că m-am născut de două ori, o dată în 1946, a doua oară în decembrie 1989. Iar memoriile mele din aceste pagini încep cu ziua cea mai scurtă dintre acestea două. 21 decembrie: e ziua în care, îmi amintesc foarte bine, încetasem să fiu doar al meu şi totuşi mă luam în stăpânire mai mult decât niciodată. Ca profesor, trăieşti toată viaţa cu acest sentiment: eşti întru celălalt, alături de care, prin ştiinţă, pe firul cunoaşterii metodice a lucrurilor, urmezi un adevăr în egală măsură accesibil tuturor. Există însă lucruri care fac umanitatea viscerală, iar nu metodică. Pentru acestea, contează adevărul subiectiv, vocea de stradă, revolta individuală care aduc, cu costuri necontrolabile, normalitatea. În asemenea clipe, orice conştiinţă înţelege că nu poate rămâne doar a sa. Din această credinţă s-a înfiripat conştiinţa străzii, Baricada de la Inter, care separă şi aduce împreună, de bună seamă, cele două vieţi ale mele”.

Volumul este o invitaţie spre reflecţie şi reinterpretare a unei realităţi trăite şi asumate, din perspectiva timpului şi a experienţei, făcând apel la fapte şi idei reale care au făcut posibil, în spaţiul românesc, idealul libertăţii.