România ocupă în 2012 un nedorit loc întâi pe plan european la amploarea scăderii pieţei auto comparativ cu anul premergător crizei (2007), volumul total de vânzări de maşini noi amintind de volumele de vânzări din anii 1994-1995.

După cinci ani de scăderi consecutive, piaţa auto din România se află într-o situaţie foarte dificilă, iar comparativ cu anul 2007 – ultimul an de creştere – scăderea vânzărilor este de 77%.

Situaţia pieţei auto este bine reliefată şi de faptul că volumele de vânzări înregistrate în România sunt comparabile cu cele din ţări care au o populaţie mult mai mică, precum Slovacia, Slovenia sau Ungaria. Mai mult, faţă de estimările de la început de an, care anticipau o piaţă de 120.000-130.000 de unităţi, scăderea este de 50%.

În opinia Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, situaţia dificilă în care se găseşte piaţa auto a fost determinată de derularea defectuoasă a Programului „Rabla” (demaraj întârziat, fonduri insuficiente, întârzieri la plată) şi de impactul redus al taxei pe emisii poluante ca şi instrument eficient de stimulare a achiziţiei de vehicule noi, în special prin reducerea acesteia cu 25% comparativ cu anul 2011.

Cele mai recente date oficiale despre piaţa auto sunt cele pe primele 11 luni din 2012, care arată că vânzările de autovehicule noi continuă să scadă, însă cresc importurile de vehicule rulate.

Ford rămâne cea mai vândută marcă în judeţul Iaşi

La nivelul județului Iași clasamentele păstrează trendul finalului de an. Cea mai vândută marcă din Iași rămâne Ford cu 573 autovehicule vândute până la finalul lunii noiembrie, urmată de Dacia cu 533 autovehicule și Renault cu 240 autovehicule. În segmentul autoturismelor topul celor mai vândute mărci este format din Dacia, Ford, Renault, Toyota și pe locul 5 Volksvagen. Sunt și singurele mărci care au reușit să înregistreze peste 150 de autoturisme vândute până la acest moment în 2012.

Segmentul autoutilitarelor este condus detașat de Ford cu 293 de unități vândute, urmat de Renault cu 54 de unități vândute și Dacia cu 22 de unități.

La nivel mondial Toyota Motor este pe cale să redevină în acest an cel mai mare producător de automobile, iar Volkswagen (VW) şi General Motors (GM) se luptă pentru locul al doilea, în timp ce industria de profil se îndreaptă spre un an record, în pofida crizei din Europa, relatează Bloomberg.

Vânzările mondiale vor atinge pentru prima oară în istorie 80 de milioane de vehicule în acest an, achiziţiile din Statele Unite şi Japonia compensând declinul din Europa, potrivit estimărilor LMC Automotive.

Toyota şi-a revenit după tsunami-ul care a afectat Japonia în 2011 pentru a redeveni numărul unu mondial, iar lupta pentru locul al doilea dintre VW şi GM este prea strânsă pentru a se şti deocamdată învingătorul, diferenţa între vânzări fiind de sub 1%. În primele nouă luni, Toyota a avut vânzări de 7,4 milioane de vehicule, GM 6,95 milioane unităţi, iar VW, inclusiv Porsche, 6,9 milioane unităţi.