Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadru Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează a treia ediţie a evenimentului Pique-nique poetique Haikunoi, manifestare iniţiată de Ambasada Franţei, prin Institutul Francez din România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Într-un comunicat remis de Biroul de presă al USV se arată că Picnicul Poetic Francofon va avea loc simultan în mai multe oraşe şi sate din România şi atrage participanţi de toate vârstele, cu ocupaţii diverse.

”Datorită entuziasmului cadrelor didactice de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare” se implică şi în acest an în evenimentul propus de Institutul Francez, invitându-i pe francofonii si francofilii suceveni, pe toţi pasionaţii de poezie, în principal studenţi, dar şi grupuri de elevi de la liceele din oraş, profesori de limbă franceză, angajaţi francofoni de la întreprinderile din judeţul Suceava, să scrie un haiku în limba franceză, să-l posteze pe o reţea de socializare (Facebook, Twitter) folosind hashtag-ul #Haikunoi2017 şi să-l prezinte celorlalţi participanţi în timpul picnicului convivial”, se arată în comunicat.

Organizatorii precizează că evenimentul se va desfăşura luni, 20 martie, între orele 12,00 – 14,00, în faţa corpului A al Universităţii, iar dacă plouă, se va desfăşura în holul corpului E.

Potrivit sursei citate, haiku-urile, diversele imagini (desene, picturi), fotografiile şi înregistrările de la eveniment se vor concretiza într-un ”evantai intertextual în spaţiul virtual #Haikunoi2017, purtând (în)semnele personale ale creativităţii şi sensibilităţii poetice ale fiecărui vorbitor de limba franceză”.

Organizatorii consideră că această manifestare culturală reprezintă un mod creativ de a sărbători francofonia, scopul principal fiind acela de a facilita schimburile de idei între francofonii şi francofilii suceveni referitoare la limba franceză şi la valorile a căror transmitere e încurajată de învăţarea ei, dar şi de a promova plurilingvismul şi interacţiunile culturale.

”Studenţii şi profesorii suceveni vor avea onoarea şi bucuria de a-l întâlni din nou, cu ocazia Picnicului Poetic #Haikunoi2017, pe domnul Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România şi iniţiatorul acestui minunat eveniment, care a reuşit, la ediţiile precedente, să le amintească participanţilor cât de vitalizantă este poezia, cât de repede poate ea transforma zilele mohorâte în lumină învăluitoare”, se arată în comunicat. AGERPRES