Policlinica Gastromond Constanța devine primul și singurul Centru de Excelență în Endoscopie Digestivă Intervențională din România

Policlinica Gastromond din Constanța, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA, a devenit prima și singura clinică din România din domeniul endoscopiei digestive care a primit acreditarea Surgical Review Corporation. Astfel, Centrul de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie Digestivă a primit certificarea de Centru de Excelență în Endoscopie Digestivă Intervențională din partea prestigioasei instituții din Statele Unite ale Americii.

Înființată în 2003, Surgical Review Corporation (SRC) este o organizație nonprofit independentă, care se dedică dezvoltării eficienței și eficacității chirurgiei la nivel mondial. Forumul a efectuat mii de evaluări până în prezent, certificând spitale și centre medicale faimoase precum Centrul Medical al Universității din Washington, Spitalul Lenox Hill din New York sau Clinica Tivoli-Dicos din Bordeaux.

Acreditarea SRC reprezintă o confirmare a celui mai înalt nivel de îngrijire și siguranță de care pacienții cu afecțiuni din sfera gastroenterologică beneficiază. Procesul de acreditare este unul extrem de riguros, în care se ține cont de următoarele criterii: structura personalului, gradul de pregătire medicală, nivelul competențelor profesionale, experiența profesională, complianța la ghidurile internaționale de endoscopie digestivă și modul în care comunică echipele de front desk și back office din cadrul policlinicii cu pacienții. De asemenea, din punct de vedere al securității pacientului, evaluarea a urmărit aparatura medicală, mediul steril, nivelul de cooperare dintre medic și asistent în timpul procedurilor și modul în care sunt monitorizați pacienții înainte și după intervenție, în acord cu procedurile specifice. În procesul de evaluare pentru acreditare au fost selectate 800 de cazuri de care s-a ocupat echipa medicală a policlinicii din Constanța, fiind important modul în care echipa medicală răspunde în situații de urgență. Pacienții Gastromond sunt obișnuiți să fie tratați conform ghidurilor internaționale, având în vedere toate posibilele riscuri și complicații asociate fiecărui tip de intervenție.

Odată cu certificarea Gastromond ca Centru de Excelență, a fost auditată și activitatea echipei medicale formate din 22 medici cu competență în endoscopia digestivă diagnosticată și terapeutică. Aceasta este condusă de Prof. Univ. Dr. Dumitru Eugen, medic primar Medicină internă și Gastroenterologie și Dr. Gherghina Viorel, medic primar ATI.

Suntem onorați de această înaltă distincție, cea de a fi singurul Centrul de Excelență în Endoscopie, la nivel național și ne bucură recunoașterea muncii întregii echipe de la Policlinica Gastromond. Acreditarea SRC confirmă un angajament ferm pe care ni l-am luat față de pacienții noștri și ne vom continua misiunea de a le oferi accesul la un act medical responsabil, rezultatele de până acum întărind promisiunea noastră de viitor”, a declarat Prof. Univ. Dr. Dumitru Eugen, Coordonatorul Centrului de Excelență în Endoscopie Digestivă Intervențională din cadrul Policlinicii Gastromond Constanța, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

În continuare, activitatea echipei de medici și asistente medicale de la Policlinica Gastromond va fi monitorizată lunar de SRC în următorii 3 ani. Fiecare caz este introdus într-o bază de date centrală, putând fi evaluat periodic și comparat cu standardele de îngrijire ale forumului.

În cadrul Policlinicii Gastromond Constanta, pacienții au acces, pe lângă servicii complete de gastroenterologie, hepatologie și endoscopie digestivă, la specialități medicale și analize de laborator în contract cu CAS Constanța, investigații de specialitate din sfera gastroenterologică și spitalizare de zi.