Prefectura Cluj a organizat, pentru prima dată, o ceremonie de premiere a foştilor rectori ai universităţilor clujene, în cadrul căreia cei 21 de foşti rectori care au condus de-a lungul ultimelor decenii cele şase universităţi din Cluj-Napoca, printre care se numără şi Ionel Haiduc, fostul preşedinte al Academiei Române, dar şi Rodica Pop, prima femeie rector din România, au primit diploma „Onoare pentru Cluj”.

Prefectul Gheorghe Vuşcan a explicat că a dorit să organizeze acest eveniment deoarece întotdeauna autorităţile menţionează caracterul universitar al Clujului ca pe un atuu extrem de important, însă rareori comunitatea îşi aminteşte de cei care au condus aceste universităţi.

„De fiecare dată când ne întâlnim cu ambasadori, oameni de afaceri ne lăudăm – nu numai noi ca Instituţia Prefectului, dar şi Primăria, Consiliul Judeţean – cu universităţile clujene şi de prea puţine ori găsim stimulente măcar morale la adresa acestor oameni care le-au condus. Şi am considerat oportun să le acordăm rectorilor cea mai importantă distincţie a Instituţiei Prefectului – Onoare pentru Cluj – celor care au slujit interesele universităţilor în ultimele decenii”, a declarat prefectul Vuşcan.

Printre cei 21 de rectori care au fost invitaţi pentru decernarea distincţiei se numără şi două femei – Rodica Rop şi Ninuca Oşan-Pop – ambele foşti rectori ai Academiei de Muzică din Cluj. „A fost o perioadă grea pentru că aşa erau vremurile dar totuşi era o perioadă bine organizată la nivelul celorlalte instituţii superioare. La minister era o organizare bună, se ştia fiecare ce are de făcut. Am fost prima femeie rector din ţară. Înainte am fost decan şi după aceea opt ani rector”, a spus Rodica Pop, care a devenit rector, în 1976, la vârsta de 45 de ani şi a condus Academia de Muzică aproape un deceniu. Ea a mai spus că nu consideră că munca depusă ca rector este mai grea pentru o femeie, dificultăţile fiind aceleaşi. Printre realizările administrative pe care consideră că le-a dus la capăt cu bine ea a amintit construirea unei săli de concerte pentru studenţii Academiei.

La rândul său, unui dintre foştii rectori ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, Oliviu Pascu, a amintit că în noul Guvern există trei absolvenţi ai universităţilor din Cluj, ceea ce poate fi considerat un lucru de laudă pentru mediul universitar din Cluj-Napoca. El s-a referit astfel premierul Dacian Cioloş, care este absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, la vicepremierul Vasile Dâncu, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai şi la ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, absolvent al UMF Cluj.

Cluj-Napoca este, cu cele şase universităţi de stat, la care se adaugă trei private şi aproape 100.000 de studenţi, unul dintre cele mai puternice centre universitare din România. Cele şase universităţi de stat sunt UBB, UMF, USAMV, Academia de Muzică, Universitatea de Artă şi Design şi Universitatea Tehnică. AGERPRES