Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a rezolvat problema blocajului salariilor a 10.000 de cadre didactice, după ce a fost sesizat de sindicaliştii din învăţământ că dascălii nu şi-ar putea primi banii.

Moldovan a informat că a constituit o celulă de criză formată din prefect, subprefectul Silvia Boliacu şi directorul Florin Sinescu, după ce a fost sesizat de preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava privind blocajul plăţilor drepturilor salariale cuvenite angajaţilor din învăţământul preuniversitar sucevean.

Potrivit prefectului, inspectorul şcolar general Gabriela Mihai a fost invitată să aducă lămuriri cu privire la situaţia extremă cu care se confruntă IŞJ Suceava în ceea ce priveşte blocajul survenit în plata salariilor. „În urma şedinţei operative a rezultat că este blocat programul naţional EduSAL, platforma electronică la nivel naţional pentru plata drepturilor salariale, pentru luna noiembrie 2019, în cazul judeţului Suceava, existând pericolul ca plăţile pentru un număr considerabil de angajaţi din învăţământul preuniversitar sucevean să nu poată fi efectuate pe 13 decembrie 2019”, a arătat prefectul.

Prefectul a spus că a luat legătura cu ministrul Educaţiei, Monica Cristina Anisie, solicitând analiza acestei situaţii urgente şi identificarea unei soluţii legale de deblocare a plăţilor pentru cei peste 10.000 de angajaţi ai învăţământului preuniversitar sucevean.

Potrivit prefectului, în cadrul unei videoconferinţe organizate pe 11 decembrie la sediul IŞJ Suceava, la care au participat ministrul de resort, directorul general din MEC Mihai Păunică, prefectul şi conducerea IŞJ Suceava, s-a concluzionat că IŞJ Suceava a procedat la suplimentarea personalului încadrat în învăţământul preuniversitar cu un număr de 70 de norme, fără încadrarea în alocarea bugetară aprobată şi fără avizul ministerului de resort.

„Motivat de situaţia excepţională ivită la nivel naţional, s-a analizat şi s-a identificat o soluţie legală de deblocare a plăţilor salariale. Doamna ministru Monica Cristina Anisie a dat asigurări că toate salariile angajaţilor din învăţământul preuniversitar sucevean vor fi plătite la termen”, a spus prefectul. AGERPRES