Premii şi recompense pentru studenţii reşiţeni

univ_resita.jpgViitorii ingineri de la Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reşiţa au fost recompensaţi, joi, de conducerea acestei instituţii de învăţământ, după ce au adus acasă premii importante.

Studenţii de la facultăţile cu profil ingineresc de la Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reşiţa au participat la sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti “studING 2013″, desfăşurată la Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, de unde au venit cu rezultate foarte bune.

”Studenţii noştri au participat deja pentru a noua oară, iar pentru noi un motiv de bucurie îl reprezintă faptul că din cele opt lucrări prezentate în acestă competiţie, şase s-au întors acasă cu premii. Am participat la trei secţiuni şi am obţinut aproape toate premiile, la două dintre acestea. Este un motiv de satisfacţie, în primul rând pentru studenţii noştri, care au depus un efort în plus faţă de colegii lor, de a-şi forma deprinderi de cercetare, de documentare ştiinţifică, de redactare a unor astfel de lucrări, dar au avut şi curajul de a participa la competiţie”, a declarat prof. dr. univ. Doina Frunzăverde.

Astfel, la Secţiunea Inginerie şi Management au fost obţinute primele două locuri, prin Paula Bunea şi Alexandru Tămaş, în timp ce la Secţiunea Automatică, Informatică, Electronică şi Telecomunicaţii a fost primit un premiu de excelenţă, prin Adrian Păun şi Cristian Muscai. La aceeaşi secţiune, au reuşit să obţină premiul al doilea studentul Andrei Stoica, premiul al treilea – Simona Neda. Menţiuni au primit studenţii Petru Adam, Florin Dihel şi Fănică Goloman.
Cu toate că, în mod oficial, la Reşiţa nu se face cercetare, Universitatea ”Eftimie Murguh se ambiţionează, de 42 de ani, să facă un anume tip de cercetare, şi anume cea aplicativă, care are un rol foarte important pentru orice societate, a mai afirmat Doina Frunzăverde. AGERPRES