Presedintele Traian Basescu si-a exprimat ingrijorarea cu privire la faptul ca tara noastra nu are nicio universitate in topul celor 100 de universitati europene si mai mult, niciuna in topul celor 500 la nivel mondial.
”Una dintre realitatile invatamantului nostru universitar este ca Romania nu are nicio universitate in primele 500 de universitati ale lumii. Privind la clasamentele europene, care se fac pana la 100, nici aici Romania nu are nicio universitate calificata. Nu vreau sa nu existe termeni de comparatie: Ungaria are 2, Polonia are 3 universitati in topul celor 100. Nu intru in situatia invatamantului preuniversitar, care este mai rea decat cea a celui universitar. Aceste realitati trebuie sa trezeasca toti participantii la sistemul de educatie, fie ca suntem politicieni, fie profesori, fie studenti sau elevi”, a spus Basescu in alocutiunea sustinuta la Congresul Uniunii Studentilor din Romania.

Potrivit sefului statului, singura solutie viabila pentru progresul societatii romanesti este un sistem de educatie competitiv. ”Europa s-a asezat intr-un sistem de valori care face din educatie cheia competitivitatii unei natiuni. La nivelul Consiliului European, nu exista reuniune in care sa nu se discute despre nevoia cresterii performantei sistemelor nationale de educatie a statelor membre, despre nevoia cresterii performantelor cercetarii, ca singura solutie pentru ca Europa sa fie competitiva. Calitatea sistemului de educatie din Romania este elementul cheie al evolutiei viitoare a natiunii romane”, a subliniat Basescu.

El a aratat ca in cazul in care sistemul de educatie romanesc nu va trece la performanta sau nu va atinge performanta, Romania va ramane un furnizor de forta de munca necalificata sau slab calificata pe piata europeana. ”Aceasta este realitatea Romaniei acum. Nu vorbesc de varfuri, ci de media absolventilor structurilor de educatie din Romania. Suntem o tara care furnizeaza in Europa forta de munca necalificata, iar la cei care au diplome pe diverse paliere se incadreaza in medie pe categoria slab calificata. Trebuie sa ne punem corect diagnosticul cu privire la sistemul de educatie si sa decidem ce este de facut”, a spus Basescu.