Primăria Sectorului 1 începe extinderea conceptului danez de educaţie, adaptat contextului din România, în creşele şi grădiniţele pe care le administrează, se arată într-un comunicat al autorităţii locale.

Potrivit sursei citate, modelul danez de educaţie, unul dintre cele mai apreciate şi mai performante din Europa, are în centru un copil fericit, autonom, cu iniţiativă şi creativitate într-un mediu pozitiv şi stimulativ.

Conferinţa de lansare a acestui proiect va avea loc joi la Centrul Româno-Danez pentru Educaţie Integrată, iar la eveniment vor participa ambasadorul Danemarcei în România, Karsten Vagn Nielsen, viceprimarul Sectorului 1, Daniela Popa, preşedintele Consiliului Local Sector 1, Alexandru Ştefan Deaconu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Dănuţ Ioan Fleacă, prorectorul Via University College, Erik Hygum, şi preşedintele Asociaţiei Centrul de Resurse şi Formare în Profesiuni Sociale Pro Vocaţie, Georgeta Jurcan.

Primăria Sectorului 1 a demarat în 2012, în colaborare cu „Villum Foundation & Velux Foundation” şi Via University College, Danemarca, un proiect pilot de implementare a sistemului danez de educaţie în creşele din Sectorul 1, adaptat contextului din România.

Astfel, în 2013, a fost inaugurat Centrul Româno – Danez pentru Educaţie Integrată, aflat pe bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, cu o capacitate de 30 de locuri. Modelul implementat în această creşă s-a bucurat de un mare succes în rândul comunităţii locale, fiind prima creşă din România cu o cerere de trei ori mai mare decât capacitatea centrului.

La sfârşitul lunii ianuarie 2017, Consiliul Local Sector 1 a aprobat proiectul strategic de extindere a conceptului danez de educaţie, după modelul pilot RODACIE, în toate creşele, asigurându-se tranziţia către grădiniţele de stat din această zonă. AGERPRES