Pe 18 mai a avut loc la sediul Primăriei municipiului Sighişoara o întâlnire de lucru privind elaborarea sistemului cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare din municipiul Sighişoara.

Au participat directori de şcoli şi licee, directoarea Centrului Bugetar Târnava Sighişoara, reprezentanţi ai Poliţiei Sighişoara şi Poliţiei Comunitare iar din partea municipiului Sighişoara – primarul Ioan Dorin Dăneşan şi Stela Iacob, inspector Biroul Achiziţii Investiţii.

În cadrul acestei întâlniri s-au stabilit câteva măsuri în vederea prevenirii infracţionalităţii şi a creşterii siguranţei în unităţile şcolare. Împreună cu o firmă de pază, fiecare unitate şcolară va fi analizată urmând să se ia măsurile specifice. De asemenea, s-a elaborat o fişă privind siguranţa civică a unităţii de învăţământ care va fi completată de fiecare unitate şcolară precum şi un raport lunar privind siguranţa civică în incinta unităţii de învăţământ. Deşi nu au fost incidente majore în instituţiile şcolare, factorii responsabili au stabilit de comun acord luarea de măsuri suplimentare de protecţie şi pază.