elevi frig.jpgProblema căldurii în şcolile din Târgovişte va fi rezolvată până la sfârşitul săptămânii viitoare, când primăria a anunţat că se vor finaliza lucrările de montare a centralelor termice, a declarat luni într-o conferinţă de presă şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Luminiţa Preda.

„Avem o adresă a Primăriei Târgovişte din data de 6 ianuarie, prin care suntem anunţaţi că se vor finaliza lucrările de montare de centrale termice în toate şcolile din municipiu până la sfârşitul săptămânii viitoare. Până la această dată au fost puse în funcţiune centrale termice în 17 unităţi şcolare din cele 23 în care nu a fost asigurată căldură, după ce societatea de termoficare, la care au fost racordate, a intrat în insolvenţă”, a precizat inspectorul general şcolar Luminiţa Preda.

Cele şase unităţi şcolare care nu au încălzire în prezent Şcoala Gimnazială Smaranda Gheorghiu, Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul, Şcoala Gimnazială Paul Bănică, Liceul Tehnologic Nicolae Mihăescu, Liceul Tehnologic Spiru Haret şi Liceul Teoretic Petru Cercel.

Până la finalizarea lucrărilor, cele şase şcoli şi licee îşi vor desfăşura activitatea în alte unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială Smaranda Gheorghiu la Şcoala Gimnazială Grigore Alexandrescu, în schimbul II; Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul la Şcoala Gimnazială Coresi, în schimbul II; Şcoala Gimnazială Paul Bănică: ciclul primar la Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, în schimbul I şi ciclul gimnazial la Liceul I.H. Rădulescu, în schimbul II; Liceul Tehnologic Nicolae Mihăescu la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino: clasele din învăţământul de zi, în schimbul I, iar cele de la seral, în schimbul II; Liceul Tehnologic Spiru Haret la Colegiul Naţional Constantin Carabella, în schimbul II; Liceul Teoretic Petru Cercel la Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu, în schimbul II.
Cursurile se vor desfăşura după un orar stabilit în fiecare unitate şcolară, în schimbul II, ora având 45 minute, iar pauza 5 minute.

Mai multe şcoli din Târgovişte au suspendat cursurile cu o săptămână înainte de vacanţa de iarnă, din cauza frigului din clase. „Inspectoratul Şcolar va monitoriza respectarea graficelor de recuperare a materiei, în unităţile şcolare în care cursurile au fost suspendate înainte de vacanţa de iarnă”, a spus inspectorul şcolar general Luminiţa Preda.

Situaţia şcolilor fără căldură este generată de intrarea Termica Târgovişte în insolvenţă, în luna mai anul trecut. Toţi abonaţii la sistemul centralizat de încălzire din municipiu au rămas de atunci fără apă caldă şi căldură. Consilierii locali au iniţiat în luna iunie un proiect de hotărâre de montare de centrale termice în şcoli, blocuri ANL şi sociale, precum şi în unele instituţii publice. În lunile septembrie şi octombrie au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, iar montarea centralelor are termen, în contractele semnate cu firmele de profil, cel târziu sfârşitul lunii ianuarie 2014. AGERPRES