furdui_eugen1.jpgPrimarul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui , le solicită autorităţilor să ia cât mai curând o decizie cu privire la proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation, susţinând că aproape 80% dintre localnici au votat pentru locuri de muncă în minerit la referendumul desfăşurat duminică.

Într-un comunicat transmis miercuri, edilul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, cere „autorităţilor şi politicienilor să ţină cont de voinţa oamenilor şi să ia cât mai curând o decizie” cu privire la proiectul minier propus de RMGC. „Mă bucur că am organizat acest referendum pentru că, aşa, am arătat întregii ţări, încă o dată, că oamenii din cele 16 sate ale comunei Roşia Montană vor minerit. Locurile de muncă sunt principala problemă din zonă, iar oamenii îşi leagă viitorul lor de minerit, singura ocupaţie care poate crea mii de locuri de muncă, aici, în Apuseni. Toată opoziţia la proiectul minier s-a bazat pe demagogie, populism şi, în mod special, pe minciuni că roşienii se împotrivesc redeschiderii minei. Cu votul covârşitor de 80% am spus stop minciunii”, a declarat primarul, cel care a şi avut, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, ideea organizării acestui referendum în 35 de unităţi administrativ-teritoriale din Alba.
Eugen Furdui le solicită „autorităţilor şi politicienilor să ţină cont de voinţa oamenilor din comunitate şi să ia o decizie cât mai grabnic cu privire la proiectul minier”.

După ce a menţionat că referendumul s-a desfăşurat în condiţii meteo extrem de severe, zăpada îngreunând accesul oamenilor la secţiile de vot, primarul din Roşia Montană a apreciat că „astfel, gustul victoriei este cu atât mai dulce”. „Votul roşienilor, alături de alte zeci de mii de locuitori din zona Apusenilor, este un semnal pe care comunităţile de aici îl transmit politicienilor de la Bucureşti: vrem locuri de muncă în minerit şi un viitor pentru familiile noastre. Sper ca acest semnal să fie înţeles şi să ne bucurăm de sprijinul factorului politic de la Bucureşti”, a conchis edilul.

Duminică, în ziua alegerilor parlamentare, în 35 de unităţi administrativ-teritoriale din Alba s-a desfăşurat un referendum, peste 72.000 de cetăţeni fiind aşteptaţi să se pronunţe dacă sunt sau nu de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană. Referendumul nu a fost validat, din cauza prezenţei scăzute la urne, de doar 43,20%. Pentru ca acesta să fi fost validat, prezenţa la vot trebuia să fie de jumătate plus unu dintre alegători.
Dintre cei care s-au prezentat la urne au răspuns cu DA 62,45% şi cu NU 35,90%. Au fost declarate nule 1,65% din voturi. În comuna Roşia Montană, prezenţa la vot a fost de 66,06%. S-au pronunţat cu DA 78,75%, cu NU 19,44%, iar 1,80% au fost voturi nule.

Referendumul a avut loc în oraşele Abrud, Baia de Arieş, Cîmpeni şi Zlatna şi în comunele Albac, Almaşu Mare, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Bucium, Ceru Băcăinţi, Ciuruleasa, Cricău, Galda de Jos, Gîrda de Sus, Horea, Ighiu, Întregalde, Livezile, Lupşa, Meteş, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Rimetea, Râmeţ, Roşia Montană, Sălciua, Scărişoara, Sohodol, Stremţ, Vadu Moţilor şi Vidra.

La Roşia Montană s-au investit până în prezent în proiectul „RMGC’ peste 400 de milioane de dolari, în condiţiile în care nu a demarat încă exploatarea propriu-zisă a zăcământului auroargintifer. Exploatarea de stat de la Roşia Montană, Roşia Min, a fost închisă în 2007, la câţiva ani după închiderea minelor de la Baia de Arieş şi Zlatna. În prezent în Apuseni funcţionează exploatarea de cupru de la Roşia Poieni, CupruMin Abrud. AGERPRES