Primul an de implementare a proiectului YouthBank în Bucureşti

youthbank.jpgYouthBank a marcat încheierea primului an de implementare a programului în Bucureşti, printr-un eveniment desfăşurat miercuri, la Colegiul Naţional.

Evenimentul festiv a reunit cei 19 voluntari YouthBank, cele 12 echipe de liceeni care au primit finanţare prin programul YouthBank, dar şi parteneri ai programului, finanţatori, susţinători sau cadre didactice.

Implementat pentru prima dată în Bucureşti începând cu ianuarie 2010, YouthBank este un program administrat de către un grup de liceeni cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, care are ca scop crearea unui fond, pe care să-l ofere apoi în comunitate, sub formă de finanţări de proiecte făcute de alţi liceeni. În acest prim an, echipa YouthBank Bucureşti a reuşit să mobilizeze în luna martie 18.861 lei, prin organizarea a două spectacole de teatru şi a unui concert Taxi şi Trupa Veche. Totodată, KFC a decis să contribuie la acest fond cu 4.000 lei.


Banii strânşi de echipa YouthBank au fost completaţi cu 12.000 lei de către BRD – Groupe Société Générale, valoarea fondului YouthBank pentru 2010 ajungând la 30.861 lei. Din acest fond au fost finanţate 12 iniţiative ale unor grupuri de liceeni din sectoarele 1 şi 2, care au reuşit să identifice anumite nevoi din comunitatea lor şi au încercat să găsească soluţii pentru acestea. Programul se derulează în Bucureşti, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Constanţa, Odorheiul Secuiesc şi Timişoara. Programul este finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi al Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. AGERPRES