Catedra de Limbi Moderne Aplicate a Facultăţii de Litere va organiza între 2 şi 5 iunie primul Congres Internaţional de Limbi Moderne Aplicate din România, până în 2011 acest eveniment fiind organizat, timp de aproape un sfert de secol, exclusiv în Franţa, a declarat luni prodecanul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Mihaela Toader.

”Onoarea de a găzdui acest congres este datorată faptului că departamentul de LMA al Facultăţii de Litere din UBB este primul cu acest profil înfiinţat în Europa Centrală şi de Est. A fost pus pe picioare cu ajutorul colegilor francezi de la Universitatea din Nantes şi funcţionează şi în prezent ca model pentru toate universităţile care au înfiinţat, după 1991, catedre de LMA în afara graniţelor Franţei. Catedra de la Cluj-Napoca a ajutat câteva universităţi din România să-şi facă secţii de profil, dar şi universităţi din străinătate – precum cele din Tetovo (Bulgaria), Cracovia (Polonia), Tarnow (Polonia), Eger (Ungaria) şi din Rusia -, care ne-au cerut sprijinul şi ai căror reprezentanţi ne-au vizitat în acest scop”, a arătat prof. dr. Mihaela Toader.


Evenimentul de la Cluj-Napoca va fi precedat de un colocviu, care va fi organizat de Catedra de LMA din Universitatea Bucureşti.


”Manifestarea de la Facultatea de Litere a UBB va fi organizată după modelul obişnuit al congreselor internaţionale. Prima parte va fi rezervată oficialilor care ne vor onora cu prezenţa, precum şi reprezentanţilor mediilor profesionale de afaceri, pentru că LMA este, în esenţă, o interfaţă prietenoasă între mediul academic şi cel profesional. Camera de Comerţ şi Industrie Cluj este partenerul nostru tradiţional şi am desfăşurat, împreună, multe proiecte cu impact. Cea de-a doua secţiune a congresului va fi dedicată cercetării în LMA şi profesionalizării învăţământului. În cadrul reuniunii se va discuta, totodată, despre LMA internaţional”, a spus prodecanul Mihaela Toader. Universitarul clujean a subliniat că modelul LMA se extinde, fiind unul de studii pragmatice, cu tot mai mare căutare.

”Problema este să nu se abdice de la principiile Chartei LEA (Langues Etrangeres Appliquees/Limbi Străine Aplicate), care presupune că în acest sistem intră numai universităţi care oferă un program de studii în cel puţin două limbi străine, ambele la nivel superior, dar şi posibilitatea bunei însuşiri a celei de a treia limbi, învăţate de la zero şi aduse, în timp, până la nivelul celorlalte două, precum şi un pachet de discipline care conferă competenţe tematice în domenii de aplicaţie precum economie, management, marketing, relaţii cu publicul, comerţ internaţional, drept etc.”, a explicat profesorul universitar.


Prof. dr. Mihaela Toader a evidenţiat că primul domeniu şi cel mai important din cadrul LMA este informatica, singura disciplină care însoţeşte, obligatoriu şi intensiv, tot parcursul de studii, până la finalizarea masteratului. AGERPRES