ivan-uvvg.jpgFacultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad a organizat, pe 10 iunie, la Casa Universitariolor și Studenților, o conferință de bilanț privind integrarea României în Uniunea Europeană, susținută de prof. univ. dr. Adrian Ivan, din cadrul Universității “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca. La eveniment au participat prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative a UVVG, conf. univ. dr. Cristian Benţe, directorul Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, cadre didactice, studenți, masteranzi.

Prof. univ. dr. Adrian Ivan, din cadrul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, a declarat: “Am avut parte de un public avizat, un public specializat în relații internaționale și istorie. Ca urmare, a fost un dialog între profesioniști, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Cu elevii de liceu am dialogat, chiar dacă ei au un alt nivel și alte așteptări, însă erau entuziasmați de ceea ce reprezintă Uniunea Europeană și ceea ce reprezintă România în cadrul Uniunii Europene. Am prins și momentele acestea destul de delicate ale alegerilor europarlamentare. În timp ce noi vorbeam despre problemele europene, vedeam cum politicienii noștri vorbeau despre probleme naţionale. În prezent, avem o situație puţin diferită, deoarece Uniunea Europeană a cunoscut transformarea atunci când a avut un inamic. De fapt în esența ei, UE s-a constituit pe ideea inamicului și acela a fost Uniunea Sovietică. Poate astăzi inamicul reinventat este Rusia și atunci transformările Uniunii Europene vor fi accelerate”.

“Îmi doresc să continui colaborarea cu UVVG. Eu am venit aici ca un visiting professor, am susținut un ciclu de conferințe și voi continua anul viitor aceste conferințe. Încercăm să punem pe roate și un masterat de evaluare de politici și programe europene. Evaluarea este “noua regină” a studiilor europene, deoarece toate programele care se vor derula în continuare pe exerciţiul bugetar din 2014-2020, vor avea la baza evaluarea pe tot parcursul accesării programului. De aceea România are nevoie de 10.000 de specialiști, evaluatori pe programe europene, după cum consideră UE. La Arad, încercăm să punem pe roate un program de genul acesta”, a precizat Prof. univ. dr. Adrian Ivan, din cadrul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj Napoca.

Prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultății de Științe Umaniste, Politice și Administrative, a subliniat: “La Casa Universitarilor și Studenților am organizat o masă rotundă la care au participat cadre didactice și studenți de la Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative, fiind o întâlnire cu prof. Adrian Ivan de la Universitatea “Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, care de-a lungul acestui an universitar, în fiecare lună, a avut întâlniri, la facultatea noastră, cu studenții, masteranzii, dar și elevi de la liceele arădene. Cu alte cuvinte, încheiem un ciclu de conferințe care au fost axate pe analiza unor probleme actuale privind regionalizarea României, eventuala federalizare, probleme actuale ale Uniunii Europene. Iată că am ajuns în faza finală în care, într-un context internațional complicat, am încercat să deschidem câteva puncte de vedere în legătură cu soluţii care pot fi găsite în această situația complicată internațională. Să nu uităm de tensiunile care s-au creat între Uniunea Europeană și Rusia, problema Ucrainei, dar vom aborda și probleme de actualitate în ceea ce privește politica internă. Am trecut peste alegerile europarlamentare, se apropie alte alegeri, iar situația politică internă este complicată. Faptul că, la Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative funcționează specializări precum relații internaționale, studii europene, științele comunicării, care sunt axate pe acest domeniu fundamental, care este actualitatea internațională și națională din punct de vedere politic, nu face decât să îi introducă pe studenții noștri în această problemă, prin intermediul unor specialiști de înaltă clasă, cum este prof. Adrian Ivan, dar și prin contribuţia propriilor noastre cadre didactice. Studenții și elevii, care au participat de-a lungul timpului la aceste conferințe au reacționat foarte bine, având în vedere că tot ceea ce se mediatizează astăzi prin diferitele programe de televiziune, pot provoca anumite puncte de vedere contradictorii, iar elevii și studenții trebuie să fie în cunoștință de cauză, să analizeze prin propriile lor viziuni. Dar pentru a avea criterii de analiză sunt foarte importante asemenea întâlniri”.

Prof. univ. dr. Adrian Ivan este cunoscut cercetător în relaţii internaţionale şi studii de securitate, minorităţi naţionale şi etnice în relaţiile internaţionale, cercetător al politicilor externe şi de securitate şi cercetător în guvernanţa europeană şi internaţională, om de cultură, editorialist şi analist politic.

Prof. univ. dr. Adrian Ivan este director al programului de Studii de Securitate, la nivel licenţă şi masterat din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca; Director executiv al Institutului de Studii Internaţionale al UBB, Director al Centrului “Altiero Spinelli” pentru studiul organizării europene al UBB, Director al Programului Atlantis – EU şi membru în Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) al UBB; Director al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie; Director al Catedrei “Jean Monnet” Guvernanţă şi Politici europene.

Datorită experienţei profesionale acumulate până în prezent, prof. univ. dr. Adrian Ivan a deprins o bună cunoaştere a psihologiei umane şi a politicilor de stabilire a nevoilor de dezvoltare organizaţională.

Prof. univ. dr. Adrian Ivan are competenţe şi abilităţi sociale excelente, dar şi spirit de echipă dobândite în cadrul activităţilor derulate în mediul universitar şi extrauniversitar, prin coordonarea diferitelor echipe de cercetare, şcoli de vară, lansări de carte, mese rotunde, conferinţe naţionale şi internaţionale, seminarii şi înfiinţarea de noi secţii de studiu în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca.