bacalaureat1.jpgInspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a dispus joi sancţionarea a patru profesori care au corectat tezele elevilor la examenul de Bacalaureat din acest an.

Potrivit oficialilor ISJ Vaslui, cei patru dascăli, dintre care doi pensionari, nu vor mai avea dreptul să facă parte, în următorii cinci ani, din nicio comisie de evaluare a unui examen.

„Întreaga comisie care a corectat lucrările la Bacalaureat în centrul de examen „Al. I. Cuza” Bârlad a făcut obiectul unei anchete a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Patru profesori de limbă română, dintre care doi pensionari, au subevaluat tezele elevilor. Lucrările au fost recorectate, în urma contestaţiilor, la Galaţi şi au primit note mult mai mari decât cele acordate de profesorii vasluieni. Contestaţiile care au primit mai mult de 1,5 puncte au fost corectate de o a treia comisie, care a acordat nota finală, în unele cazuri cu patru puncte mai mult decât ar fi dat corectorii vasluieni”, a declarat, joi, Mihaela Cososchi, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Ea a mai afirmat că ISJ a fost nevoit să apeleze la profesorii pensionari din cauza deficitului de dascăli din judeţul Vaslui. În judeţul Vaslui, în urma contestaţiilor de la examenul de Bacalaureat, un elev de la Liceul teoretic „Emil Racoviţă” Vaslui notat cu 3,20 la Limba română a luat 7,40 după contestaţie. La aceeaşi disciplină, 19 lucrări au obţinut note mai mari de 1,5 puncte, iar mulţi elevi au promovat examenul după contestaţii. AGERPRES