Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au trimis în judecată 64 de persoane, printre care directori şi directori adjuncţi ai unor licee şi şcoli generale din judeţul Giurgiu, funcţionari din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, precum şi profesori evaluatori, într-un dosar privind fraudarea examenului de bacalaureat din 2013. Acuzaţiile din dosar sunt de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada august – septembrie 2013, cadrele didactice inculpate au iniţiat un sistem de fraudare a examenului de bacalaureat – sesiunea din toamnă, la nivelul mai multor centre de corectare.

În acest sens, persoanele cu funcţii de conducere inculpate în dosar au fost contactate de părinţii unor candidaţi ori persoane interpuse pentru a asigura promovarea examenului de bacalaureat a unor candidaţi prin mijloace ilicite, în schimbul unor sume cuprinse între 100 şi 1.000 euro pentru fiecare candidat, în raport de numărul de probe susţinute.

În realizarea obiectului infracţiunii, cadrele didactice au stabilit un sistem de semne şi parole care au fost transmise candidaţilor, pe care aceştia le-au inserat în conţinutul lucrărilor de concurs pe prima pagină, ultimul rând.

În acelaşi timp, sistemul de semne şi parole a fost transmis către profesorii evaluatori care au fost recompensaţi prin intermediul şefilor de centre de corectare, în funcţie de numărul de lucrări identificate cu semne, evitându-se astfel legătura directă dintre evaluator şi candidat. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Giurgiu. AGERPRES