profesori_cancelarie.jpgCadrele didactice din judeţul Bistriţa-Năsăud care, potrivit Legii 85/2016, ar avea dreptul să primească diferenţe salariale pentru perioada lucrată între anii 2008 şi 2011 nu îşi ridică banii de la şcoli, deşi sumele au fost virate în conturile unităţilor de învăţământ, a declarat şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Camelia Tabără.

Aceasta a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că aspectul a fost semnalat de secretarii şcolilor. „S-a dat Legea 85/2016 cu diferenţele salariale, s-au primit banii şi oamenii nu vin să-i ridice sau nu vin să-i ceară. Practic, este vorba despre acele diferenţe salariale pe care o mare parte dintre profesori le-a obţinut prin hotărâri judecătoreşti. După multe demersuri ale sindicatului, ale Parlamentului, cumva fiind inechitabil, au obţinut toţi cei care în perioada octombrie 2008 şi mai 2011 au fost încadraţi în sistemul de învăţământ. În acest moment ei pot să îşi primească banii, o primă tranşă în 2016, de 5%, sau dacă este pensionar toţi banii poate să îi primească, dar trebuie să vină să îi ceară, să depună o cerere la şcoală”, a explicat Tabără.

Potrivit Cameliei Tabără, la una dintre şcoli, din 90 de potenţiali beneficiari ai acestei legi au venit doar cinci să solicite diferenţele salariale. „Fie sunt plecaţi, fie că nu ştiu, fie sunt plecaţi în străinătate. Chiar ne dorim să fie toată lumea informată. Sunt veniţi banii, sunt în conturile şcolilor”, a adăugat inspectorul şcolar general.

În conformitate cu Legea 85/2016, diferenţele salariale ale cadrelor didactice vor fi plătite în tranşe timp de cinci ani: 5% în 2016, 10% în 2017, câte 25% în 2018 şi 2019 şi restul de 35% în 2020.
Corpul profesoral de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud este format din aproximativ 4.000 de educatori, învăţători şi profesori. AGERPRES