Sindicaliştii din învăţământ din sectorul 6 al Capitalei şi din Cluj vor intra în grevă începând de luni, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu. Potrivit acestuia, unele sindicate din învăţământ sunt independente şi pot lua decizii individuale, chiar dacă la nivel de federaţie nu reprezintă majoritatea, respectiv un procent de 50%+1.

Se pot întâmpla şi astfel de lucruri (greva din sectorul 6 şi din Cluj, n.r.), pentru că unele sindicate sunt independente, au procente mari şi pot lua şi decizii individuale. Noi nu avem la nivel naţional, ca să anunţ eu, dar se poate întâmpla şi treaba asta. Sunt în momentul de faţă sindicate care au peste 50%, unele chiar peste 80%, deci ele pot lua această decizie, chiar dacă la nivel de federaţie nu sunt în procent de 50%+1. Vom vedea mâine dimineaţă (luni, n.r.) şi o să comunicăm„, a explicat preşedintele FSLI.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, anunţa că a declanşat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie. „Aşa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulţumiţi de actuala grilă (de salarizare, n.r.), s-a declanşat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie. Acum suveran este poporul, deci nu liderii pot decide. Dacă membrii de sindicat nu sunt mulţumiţi de această lege a salarizării şi vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor”, a spus Hăncescu. AGERPRES