ECDL este organizatorul naţional al concursului internaţional BEBRAS, ce îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii computaţionale şi să îi atragă spre Informatică.

Anul acesta, BEBRAS se va desfășura, în toată lumea şi în toate școlile interesate din România, în perioada 9-22 noiembrie 2020. Participarea este voluntară pentru profesorii coordonatori şi gratuită pentru toţi elevii români.

Înscrierile profesorilor se fac în perioada 5- 11 octombrie, iar înscrierile elevilor vor avea loc în perioada 19 – 25 octombrie.

Competenţele de gândire algoritmică şi programare pot fi certificate internaţional prin modulul internaţional ECDL Computing (Python).

În fiecare an, mii de elevi din întreaga ţară, alături de sute de profesori coordonatori, se alătură evenimentului global BEBRAS International Challenge. Participarea la această competiţie le oferă elevilor oportunitatea de a-și testa abilitățile logice și de calcul, prin intermediul diferitelor tipuri de probleme amuzante, dar și provocatoare.

Competiția se desfășoră exclusiv online în cadrul fiecărei unități școlare, sub supravegherea unui profesor. Participarea la acest concurs este gratuită pentru toţi elevii.

Competiţia se desfăşoară pe 4 categorii: Benjamin (clasele V si VI), Cadet (clasele VII si VIII), Junior (clasele IX si X), Senior (clasele XI si XII). Înscrierile profesorilor se desfăşoară online pe pagina concurs.bebras.ro/admin/ în perioada 5-11 octombrie, urmând ca elevii să se înscrie în perioada 19-25 octombrie.

Elevii români vor răspunde provocării BEBRAS în perioada 9-22 noiembrie, în acelaşi timp cu tineri din peste 50 de ţări din întreaga lume.

Până acum, au participat peste 57.000 de elevi din toată țara la ediţiile anterioare BEBRAS Romania. Informaţii despre Bebras România sunt disponibile pe bebras.ro sau la concurs@bebras.ro.